Instagram și WhatsApp nu ar fi avut atât de mult succes fără Facebook, susține Zuckerberg la procesul privind Meta

IT&C   
Instagram și WhatsApp nu ar fi avut atât de mult succes fără Facebook, susține Zuckerberg la procesul privind Meta

Instagram ar fi avut 'multe dificultăți' să crească dacă nu ar fi fost Facebook, iar WhatsApp nu ar fi avut 'atât de multă ambiție': Mark Zuckerberg a apărat miercuri deciziile grupului său Meta de a achiziționa aceste două aplicații, la un tribunal din Washington, pentru a treia zi consecutiv, relatează AFP.

Gigantul american al rețelelor sociale este acuzat de Statele Unite că a cumpărat Instagram și WhatsApp în urmă cu mai bine de zece ani pentru a preveni apariția oricărei concurențe împotriva Facebook și Messenger, scrie Agerpres.

ANALIZĂ Dolarul, consumul global și aurul: realități vs. narațiuni geopolitice CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Dolarul, consumul global și aurul: realități vs. narațiuni geopolitice
Urmărește-ne și pe Google News

Dacă judecătorul instanței federale decide în favoarea agenției de protecție a consumatorilor, FTC, Meta ar putea fi forțată să renunțe la cele două platforme emblematice.

Mark Zuckerberg dă asigurări că aceste două servicii nu ar fi avut la fel de mult succes în rândul utilizatorilor fără investițiile companiei sale.

'Este foarte dificil să ajungi la o astfel de dimensiune. Trebuie să inovăm și să rezolvăm multe probleme tehnice, organizaționale și juridice', a susținut el despre Instagram, care are acum două miliarde de utilizatori în întreaga lume.

Ar fi fost imposibilă această creștere fără firma californiană? 'Imposibil: evident că nu. Dar probabil? Nu chiar', a afirmat el.

În ceea ce privește serviciul de mesagerie WhatsApp, era 'impresionant din punct de vedere tehnic', potrivit miliardarului, dar fondatorilor săi 'le-a lipsit ambiția'.

Procesul a început luni, la cinci ani după ce plângerea a fost depusă sub prima administrație Trump, și se așteaptă să dureze opt săptămâni.

Conform FTC, Meta - pe atunci Facebook - a achiziționat Instagram în 2012 pentru un miliard de dolari și WhatsApp în 2014 pentru 19 miliarde de dolari pentru a 'elimina amenințările imediate'.

FOTO McDonald’s deschide un nou restaurant în Iași, investiție de 4,5 milioane de lei CITEȘTE ȘI FOTO McDonald’s deschide un nou restaurant în Iași, investiție de 4,5 milioane de lei

Mark Zuckerberg a respins din nou miercuri această interpretare. 'Eram interesați de expertiza (Instagram) în privința fotografiilor și distribuirii de imagini, dar nu am văzut aplicația ca pe o rețea reală care să concureze cu ceea ce făceam la acea vreme', a declarat el.

Facebook lucra la propriul instrument pentru fotografii la acea vreme, iar echipele sale cântăreau argumentele pro și contra dintre dezvoltarea internă și o achiziție.

'De fapt, am retras de pe piață un potențial concurent în acest domeniu', a spus Zuckerberg. 'Dar intenția nu a fost absolut niciodată ca Instagram să nu mai fie propus utilizatorilor săi sau să fie mai puțin bun', a explicat el.

Pe lângă apărarea intereselor consumatorilor, procesul vizează și definirea pieței în cauză.

FTC spune că serviciile Meta sunt 'rețele sociale personale', care le permit oamenilor să rămână în contact cu familia și prietenii, și că dominația lor se traduce printr-o utilizare degradată pentru utilizatori, forțați să tolereze prea multe reclame, de exemplu.

Firma din Menlo Park (Silicon Valley) spune, în schimb, că se confruntă cu o concurență acerbă din partea altor platforme majore, în special TikTok și YouTube, populare printre utilizatorii de internet, dar și printre creatorii de conținut.

Confruntați cu ascensiunea fulgurantă a TikTok, 'am văzut cum creșterea noastră încetinește dramatic', a declarat miercuri Mark Zuckerberg.

Grupul său a răspuns cu 'Reels', videouri scurte și distractive copiate după formatul care a făcut ca aplicația chinezească să aibă succes.

'Dar TikTok încă este mai mare decât Facebook sau Instagram, și nu-mi place când concurenții noștri se descurcă mai bine decât noi', a adăugat el.

'Ori de câte ori deschizi computerul sau telefonul, ai de ales', a spus Sheryl Sandberg, fostă directoare de operațiuni a companiei, al doilea martor chemat să depună mărturie.

Mit demontat: O parolă lungă nu este, de una singură, o garanție a securității. Ce riscuri apar în lipsa unor parole bine gestionate CITEȘTE ȘI Mit demontat: O parolă lungă nu este, de una singură, o garanție a securității. Ce riscuri apar în lipsa unor parole bine gestionate

'Pentru asta se luptă toate serviciile: timpul și atenția ta', a adăugat ea.

Mark Zuckerberg l-a curtat mult pe Donald Trump pentru a încerca să rezolve cazul pe cale amiabilă, dar FTC, chiar și sub președinția republicană, pare hotărâtă să continue diferitele acțiuni antitrust majore lansate în ultimii ani în sectorul tehnologic.

Compania Google a fost găsită vinovată de abuz de poziție dominantă pe piața de căutare online în august anul trecut, în timp ce Apple și Amazon se confruntă și ele cu procese

viewscnt
Afla mai multe despre
instagram
whatsapp