Centrele de date care alimentează inteligența artificială ar putea avea nevoie de mai multă energie electrică decât orașe întregi

Centrele de date care alimentează inteligența artificială ar putea avea nevoie de mai multă energie electrică decât orașe întregi
scris astăzi, 11:03

Nevoile de energie ale centrelor de date care susțin inteligența artificială și cloud computing-ul cresc într-un ritm atât de rapid încât campusurile individuale de centre de date ar putea ajunge să consume mai multă energie decât unele orașe și chiar decât anumite state din SUA, conform companiilor care dezvoltă aceste facilități, relatează CNBC.

În ultimii zece ani, consumul de energie al centrelor de date a explodat, având un rol tot mai important în economie, susținând serverele care alimentează aplicațiile utilizate zilnic de companii și consumatori, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Marea Britanie acuză Apple de blocarea inovației CITEȘTE ȘI Marea Britanie acuză Apple de blocarea inovației
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Acum, cu avansul inteligenței artificiale, găsirea unei cantități suficiente de energie pentru alimentarea lor și a terenurilor adecvate devine din ce în ce mai dificilă. Cerințele ar putea ajunge la un gigawatt sau mai mult — echivalentul consumului de energie rezidențială al zonei metropolitane Pittsburgh din SUA, de exemplu.

Numai energia regenerabilă nu va fi suficientă pentru a răspunde acestor nevoi de energie, afirmă dezvoltatorii, sugerând că gazul natural va trebui să joace un rol, ceea ce va încetini progresul către atingerea țintelor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon.

Pe măsură ce terenurile și resursele energetice devin tot mai limitate, centrele de date se extind în noi piețe, în afara hub-ului global consacrat din nordul statului Virginia.

Texasul a devenit o piață tot mai atractivă datorită unui mediu de reglementare mai puțin restrictiv și resurselor energetice abundente, mai ușor adaptabile la cerințele specifice.

Compania Lancium, de exemplu, a dezvoltat un campus de 1.000 de acri în Abilene, Texas, cu o capacitate de 250 de megawați, care va crește la 1,2 gigawați până în 2026.

ULTIMA ORĂ OFICIAL Austria și-a ridicat obiecțiile față de admiterea deplină a României și Bulgariei în spațiul Schengen. Controale la granițele terestre încă 6 luni CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ OFICIAL Austria și-a ridicat obiecțiile față de admiterea deplină a României și Bulgariei în spațiul Schengen. Controale la granițele terestre încă 6 luni

Companiile de tehnologie devin printre cei mai mari cumpărători de energie regenerabilă în SUA, însă tot mai multe dintre acestea se orientează spre energie nucleară în căutarea unor surse mai fiabile.

Microsoft sprijină redeschiderea centralei nucleare Three Mile Island din Pennsylvania, iar Amazon și Google investesc în reactoare nucleare mici.

Pe termen scurt, gazul natural va alimenta o mare parte din cererea de energie a centrelor de date, afirmă Boston Consulting Group.

viewscnt
Afla mai multe despre
centre de date
energie