Autoritatea pentru concurență din Franța a amendat Apple cu 150 de milioane de euro pentru că ar fi abuzat de sistemul App Tracking Transparency pentru a-și extinde dominația pe piața aplicațiilor mobile.
App Tracking Transparency este o facilitate pe care Apple a lansat-o în 2021 și care permite utilizatorilor să opteze pentru a nu le mai fi urmărită activitatea de aplicațiile instalate.
Funcția a fost promovată de companie ca un mijloc de protejare a intimității utilizatorilor și a fost primită bine de aceștia, dar nu și de companii precum Meta, care au fost nevoite să obțină acordul utilizatorului înainte de a începe să-l urmărească.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Pe de alte parte, însă, aplicațiile Apple nu joacă după aceleași reguli. De exemplu, este nevoie de o singură confirmare ca toate aplicațiile Apple să poată urmări coordonatele geografice ale utilizatorului.
Autoritatea franceză pentru concurență nu are o problemă cu potențialul pentru protejarea intimității al sistemului App Tracking Transparency, ci cu favorizarea aplicațiilor Apple.
Aceasta consideră că procesul de obținere a acordului de colectare a datelor este mult mai complicat pentru aplicațiile terțe decât cel de care beneficiază aplicațiile Apple.
Interesant este că, dincolo de amenda de 150 de milioane de euro, companiei americane nu i se cere să schimbe modul în care funcționează sistemul App Tracking Transparency.