Apple amână lansarea unui smart display

IT&C   
Apple amână lansarea unui smart display

Apple ar fi amânat un smart display pe care trebuia să-l lanseze în prima parte a acestui an, din cauza întârzierilor cu care se confruntă în dezvoltarea noului Siri.

Săptămână trecută, Apple a anunțat că noul Siri, cu funcții conversaționale îmbunătățite, nu va mai fi lansat în primăvară, așa cum spera inițial. Asta din cauză că partea tehnică va dura mai mult decât credea inițial.

Urmărește-ne și pe Google News

Din cauză că noul Siri nu este gata, Apple este nevoită să amâne și lansarea unui smart display care se baza pe noua versiune a asistentului digital, conform surselor citate de Bloomberg.

Primul iPhone pliabil ar putea costa de două ori cât modelele actuale CITEȘTE ȘI Primul iPhone pliabil ar putea costa de două ori cât modelele actuale

Dispozitivul ar fi trebuit să deschidă o nouă gamă de produse Apple, dedicată așa-ziselor case inteligente, putând fi folosit ca un hub central de unde să fie controlate restul dispozitivelor inteligente din casă.

Acesta ar urma să aibă la bază sistemul de operare tvOS și să dispună de mai multe aplicații ale companiei, inclusiv Messages, Calendar și Notes, dar Siri ar trebui să fie o piesă centrală.

Noul Siri va fi lansat „în anul care urmează”, conform companiei americane, iar ecranul inteligent care se bazează pe el nu va putea fi lansat mai devreme.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
smart display
siri