Llama, inteligența artificială dezvoltată de gigantul american Meta, a fost descărcat de peste un miliard de ori.
Anunțul a fost făcut chiar de șeful companiei Mark Zuckerberg, care scrie pe Threads că „familia de modele lingvistice Llama” a depășit pragul de un miliard de download-uri.
Cifra reprezintă o creștere cu 53% față de nivelul din decembrie 2024, când AI-ul companiei ajungea la 650 de milioane de descărcări.

Meta a implementat funcțiile AI-ului Llama în Facebook, Instagram și WhatsApp, dar acestea nu sunt, încă, disponibile și utilizatorilor din Uniunea Europeană.
Llama este promovat de Meta ca un AI open-source, care poate fi implementat liber de dezvoltatori în produsele proprii.
În realitate, gigantul american nu respectă licențele open-source și impune restricții care sunt criticate de către dezvoltării care fac parte din această comunitate.
În plus, Meta este acuzată că și-a antrenat AI-ul folosind cu bună știință materiale protejate de drepturile de autor și a mai și încercat să ascundă acest fapt.