Profit net cu o treime mai mare pentru IAR Brașov. Explozie la nivelul datoriilor

Piața de capital   
Profit net cu o treime mai mare pentru IAR Brașov. Explozie la nivelul datoriilor

IAR Brașov a realizat anul trecut o cifră de afaceri netă de 381,62 milioane lei, cu 10,73% mai mică decât cea de 427,48 milioane lei din 2023.

IAR Brașov (IARV) a realizat în 2024 venituri totale din exploatare de 411,94 milioane lei, în scădere cu 6,55% față de cele de 440,80 milioane lei din exercițiului financiar precedent. În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare s-au redus cu 4,94%, la 380,98 milioane lei, de la 411,30 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Profitul net a crescut cu 33,40%, la 32,11 milioane lei, de la 24,07 milioane lei din 2023. La 9 luni, câștigul net era de 15,05 milioane lei.

Simtel Team – filială în Germania și parteneriat cu McLaren CITEȘTE ȘI Simtel Team – filială în Germania și parteneriat cu McLaren

Activele totale ale IAR Brașov erau, la data de 31 decembrie 2024, de 808,53 milioane lei, cu 31,40% mai mari decât cele de 615,29 milioane lei de la sfârșitul anului 2023. În aceeași perioadă, datoriile curente s-au majorat cu 16,71%, la 297,06 milioane lei, de la 254,52 milioane lei, în timp ce datoriile pe termen lung au explodat de peste 31 de ori, la 140,83 milioane lei, de la 4,46 milioane lei.

IAR Brașov, companie controlată de statul român prin Ministerul Economiei, cu o participație de 64,89%, este listată la cota pieței reglementate de la Bursa de Valori București. La ultimul preț de închidere, de 12,80 lei/acțiune, capitalizarea de piață a societății este de 241,65 milioane lei (48,50 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
iar brasov
elicoptere
bvb
bursa