Planul Evergent Investments de a se retrage din acționariatul Aerostar Bacău - blocat

Piața de capital   
Planul Evergent Investments de a se retrage din acționariatul Aerostar Bacău - blocat

Intenția Evergent Investments de a-și exercita dreptul de retragere din acționariatul Aerostar Bacău a fost respinsă, cu majoritate de voturi.

Mesajul Aerostar

Urmărește-ne și pe Google News

Conducerea AEROSTAR S.A. informează piața cu privire la Decizia Consiliului de administrație nr. 1 din 20 martie 2025 în care, cu majoritate de voturi s-a decis respingerea cererii de retragere a acționarului EVERGENT Investments S.A. din calitatea de acționar formulată în temeiul art. 134 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societățile.

România va participa la 10 târguri internaționale de carte în 2025. La Budapesta esta invitat de onoare CITEȘTE ȘI România va participa la 10 târguri internaționale de carte în 2025. La Budapesta esta invitat de onoare

După cum s-a precizat și în informarea din 14.03.2025, prin hotărârea nr. 23 din 12.12.2024 A.G.E.A., AEROSTAR S.A. a aprobat, cu majoritatea voturilor valabil exprimate, modificarea obiectului principal de activitate al societății, începând cu data de 01.01.2025, în cod CAEN 3031 – Fabricarea de aeronave și nave spațiale civile, ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor aduse asupra codurilor CAEN prin Ordinul INS nr. 377/2024 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 385 din 25.04.2024.

Modificarea codificării obiectului principal de activitate a avut următoarele considerente: - Vechiul cod „3030 – Fabricarea de aeronave și nave spațiale” nu se mai regăsește în clasificarea CAEN rev. 3 aplicabilă începând cu dată de 01.01.2025, în locul acestuia fiind introduse două noi coduri: „3031 – Fabricarea de aeronave și nave spațiale civile”, respectiv „3032 – Fabricarea de aeronave și nave spațiale militare”. - Codul propus și adoptat reflectă aceeași activitate principala „3031 – Fabricarea de aeronave și nave spațiale civile”.

Mai explicit, în condițiile dispariției vechiului cod 3030 din CAEN revizia 2 și împărțirea acestuia în două noi coduri 3031 și 3032 din CAEN revizia 3, s-a supus aprobării adunării generale a acționarilor adoptarea codului echivalent din nouă revizie CAEN care corespunde aceleiași activități principale, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 134 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societățile. Identificarea aceleiași sintagme „Fabricarea de aeronave și nave spațiale” atât în codul din revizia CAEN anterioară, cât și în codul corespunzător din nouă revizie CAEN vine să întărească faptul că nu este vorba de nicio schimbare de activitate principală.

VIDEO Număr total al secretarilor de stat va ajunge la 56. Ministerele vor propune organigrame revizuite CITEȘTE ȘI VIDEO Număr total al secretarilor de stat va ajunge la 56. Ministerele vor propune organigrame revizuite

Consiliul de Administrație al AEROSTAR S.A. se dezice de orice insinuare, respectiv acțiune, prin care Evergent Investments a indus pieței de capital ideea că AEROSTAR S.A. și-a schimbat activitatea care a consacrat-o și care i-a adus notorietatea și succesul în domeniul industriei aeronautice naționale și globale de care s-au bucurat toți actionarii societății proporțional cu numărul de acțiuni deținute, inclusiv Evergent Investments, pentru mai bine de 20 de ani.

Consiliul de administrație al AEROSTAR S.A. da asigurări tuturor acționarilor societății, precum și partenerilor săi de afaceri și pieței de capital cu privire la menținerea tuturor angajamentelor, valorilor și obiectivelor companiei și continuarea acelorași direcții de afaceri cu menținerea nemodificată a activității principale, respectiv „Fabricarea de aeronave și nave spațiale”.

 Evergent a solicitat cumpărarea integrală a pachetului de acțiuni, care reprezintă 15,14% din capitalul social.

Capitalizarea de piață a Rheinmetall o devansează pe cea a Volkswagen, pe fondul avansului acțiunilor din sectorul apărării CITEȘTE ȘI Capitalizarea de piață a Rheinmetall o devansează pe cea a Volkswagen, pe fondul avansului acțiunilor din sectorul apărării

Astfel, prin depunerea declarației s-a declanșat procedura de retragere prin care s-a solicitat Aerostar SA:
- să cumpere toate acțiunile ARS deținute de Evergent Investments;
- să achite acțiunile în maxim 4 luni de la data depunerii declarației.

Explicația retragerii

Evergent Investments (fosta SIF Moldova), companie listată de administrare de active și fond de investiții alternative autorizat și supravegheat de ASF, transmitea că este consecventă strategiei sale pe termen lung. Prin decizii bine fundamentate, compania valorifică deținerile din portofoliu ajunse la maturitate și în funcție de contexte favorabile de piață, fiind ferm angajată în obținerea performanței financiare în beneficiul companiei și al acționarilor săi.

Compania din domeniul aviatic Aerostar raportează pentru anul trecut venituri totale operaționale de 633,34 milioane lei, cu 18,81% mai mari decât cea de 533,06 milioane lei din 2023.

Aerostar Bacău (ARS) a realizat în 2024 o cifră de afaceri de 584,00 milioane lei, în creștere cu 15,35% față de cele de 506,29 milioane lei din exercițiul financiar precedent. Nu mai puțin de 79% din aceste vânzări sunt realizate pe piețele externe, respectiv suma de 458,80 milioane lei.

„Deși traficul internațional și numărul de pasageri a crescut, furnizorii de produse și servicii nu au reușit să revină la capacitatea de producție de dinaintea pandemiei, iar lipsa personalului calificat a contribuit la criza lanțului global de aprovizionare”, spune compania. „Instabilitatea geopolitică și sancțiunile impuse au avut diverse influențe, obligând producătorii să caute modalități alternative de aprovizionare cu materii prime, ceea ce a încetinit redresarea industriei și a condus la creșterea prețurilor de achiziție ale materiilor prime.”

Triplare a profitului net pentru SafeTech Innovations. Eliminările facilităților fiscale pentru sectorul IT din ordonanța „trenuleț” nu va avea impact asupra rezultatelor din 2025, Așteptări pentru câștiguri din Arabia Saudită CITEȘTE ȘI Triplare a profitului net pentru SafeTech Innovations. Eliminările facilităților fiscale pentru sectorul IT din ordonanța „trenuleț” nu va avea impact asupra rezultatelor din 2025, Așteptări pentru câștiguri din Arabia Saudită

În același interval de raportare, cheltuielile totale operaționale ale companiei, care face, de asemenea, parte ca furnizor autorizat din lanțul global de furnizare Raytheon pentru sistemele Patriot, s-au majorat cu 20,49%, la 546,15 milioane lei, de la 533,06 milioane lei.

Profitul net a urcat cu 2,89%, la 95,72 milioane lei, de la 93,03 milioane lei în 2023. La 9 luni, câștigul net a fost de 58,71 milioane lei. 

„Creșterea costurilor de producție, inflația generală și instabilitățile geopolitice generează în continuare incertitudini privind afacerile viitoare. Aceste incertitudini determină furnizorii să fie reticenți în a încheia angajamente pe termen lung”, spune compania.

AAGES Târgu Mureș distribuie aproape o treime din profitul net al anului trecut sub formă de dividende CITEȘTE ȘI AAGES Târgu Mureș distribuie aproape o treime din profitul net al anului trecut sub formă de dividende

La data de 31 decembrie 2024, activele totale ale Aerostar, companie care asigură servicii de întreținere și reparații inclusiv pentru flota românească de avioane de lupte F-16 și pentru care și-a reînnoit în luna ianuarie a acestui an contractul cu Lockheed Martin, se ridicau la 814,52 milioane lei, fiind cu 9,12% mai mari decât cele de 746,44 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au crescut cu 18,68%, la 109,08 milioane lei, de la 91,91 milioane lei.

Aerostar, companie care este deținută în proporție de 71,50% de Iarom SA, fosta Centrală Națională a Industriei Aeronautice din România, este listată la Bursa de Valori București.

viewscnt
Afla mai multe despre
aerostar
bvb
bursa
lockheed martin
raytheon