Bursa americană a înregistrat o creștere record, în contextul victoriei lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din 2024, în timp ce acțiunile Tesla au urcat cu 13%, iar Elon Musk a devenit cu 20 de miliarde de dolari mai bogat.
Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 1.434 de puncte, adică aproximativ 3,4%, atingând un maxim istoric. Este pentru prima dată din noiembrie 2022 când Dow înregistrează o creștere de peste 1.000 de puncte într-o singură zi. De asemenea, S&P 500 și Nasdaq Composite au atins noi maxime istorice, fiind în creștere cu 2,3% și, respectiv, 2,6%, scrie News.ro.
NBC News a anunțat că Trump a obținut 276 de voturi în Colegiul Electoral, învingând-o pe rivala sa democrată, Kamala Harris, și câștigând state esențiale precum Pennsylvania, Carolina de Nord și Georgia.
Acțiunile Tesla au crescut cu 13%, susținute de sprijinul CEO-ului Elon Musk pentru Trump, iar băncile, precum JPMorgan Chase și Wells Fargo, au urcat cu 10%, respectiv 13%.
Indicele Russell 2000, reprezentând companiile mici, a înregistrat un salt de 5,4%, acestea fiind favorizate de politicile de reducere a taxelor și protecționism promovate de Trump.
”Sentimentul investitorilor este pro-creștere, pro-dereglementare și pro-piață,” a declarat David Bahnsen, director de investiții la The Bahnsen Group, subliniind așteptările privind noi reduceri de taxe sau prelungirea celor existente, creând un mediu optimist pentru acțiuni.
Bitcoin a atins și el un nou maxim de 75.000 de dolari, iar dolarul american s-a apreciat semnificativ, alimentat de așteptările legate de tarifele comerciale propuse de Trump.
CITEȘTE ȘI Siminel - revocat de la Libra Internet Bank și înlocuit cu un fost director în UniCredit RomâniaRandamentul obligațiunilor Trezoreriei pe 10 ani a crescut la 4,45%, pe fondul anticipării unor noi reduceri de taxe și cheltuieli suplimentare.
În Congres, republicanii sunt așteptați să recâștige Senatul, în timp ce rezultatul pentru Camera Reprezentanților este încă incert, existând posibilitatea unei victorii complete a Partidului Republican, ceea ce ar putea determina schimbări majore în politicile fiscale și de cheltuieli.
”Se pare că nu este doar o victorie pentru Trump, ci și pentru republicani în Senat și Camera Reprezentanților, ceea ce ar putea impulsiona economia americană,” a declarat Mark Mobius, președintele Mobius Emerging Opportunities Fund, pentru CNBC.