Bursele europene au închis în declin accentuat, înregistrând cea mai gravă scădere zilnică din august, investitorii evaluând potențialele efecte ale revenirii lui Donald Trump la conducerea Statelor Unite asupra economiei din regiune, transmite CNBC.
Indicele pan-european Stoxx 600 a încheiat ziua cu o scădere de 2,01%, conform datelor LSEG. Majoritatea sectoarelor și burselor principale s-au aflat în teritoriu negativ, iar acțiunile din sectorul minier au fost cele mai afectate, scăzând cu aproximativ 4%. Singurul sector care a înregistrat o ușoară creștere, de 0,04%, a fost cel tehnologic, scrie News.ro
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Indicele german DAX a coborât cu 2,13%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 2,69%, iar FTSE 100, al bursei din Londra, cu 1,22%. Indicele italian FTSE MIB a pierdut 2,15%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, a scăzut cu 1,85%.
Pe fondul îngrijorărilor, investitorii monitorizează și noile date economice. În Germania, prețurile au crescut cu 2,4% în octombrie, conform oficiului național de statistică, confirmând estimările preliminare. Datele privind inflația sunt armonizate la nivelul zonei euro și al Uniunii Europene pentru a asigura comparabilitatea.
Pe parcursul săptămânii, sunt așteptate și date importante despre inflația din SUA și PIB-ul din Marea Britanie, care ar putea influența în continuare piețele financiare.
În Asia-Pacific, piețele au înregistrat și ele scăderi, în timp ce investitorii au manifestat prudență, în ciuda continuării raliului postelectoral din SUA, unde principalele indici bursieri au atins noi maxime istorice.