Acțiunile Băncii Transilvania – o treime din tranzacțiile de la BVB

Piața de capital   
Acțiunile Băncii Transilvania – o treime din tranzacțiile de la BVB

Lichiditatea se menține mică pe bursa românească, salvată parțial de acțiunea-fanion a pieței locale.

Bursele europene au revenit pe creștere, cea mai importantă apreciere fiind cea de peste 1% a indicelui DAX40 din Germania care s-a oprit cu doar aproximativ 100 de puncte sub maximul istoric atins săptămâna trecută. Este contextul favorabil care a permis și investitorilor de la BVB să ridice piața.

Urmărește-ne și pe Google News

Indicele compozit BET-XT a câștigat 0,35% și indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,47%, până la nivelul de 17.659,65 de puncte, acesta fiind pe un impuls după testarea liniei de trend ascendent conturată începând cu luna decembrie și evidențiată pe graficul atașat.

Acțiunile Băncii Transilvania – o treime din tranzacțiile de la BVB

Este o creștere care vine pe un rulaj de 39,36 milioane lei (7,91 milioane euro) din care peste o treime este reprezentat de transferurile în valoare de 13,71 milioane lei, realizate pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au avut un salt de 2,66%, până la prețul de 28,95 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD – Groupe Société Générale (BRD), care au avansat cu 0,33%, până la prețul de 18,06 lei/acțiune, pe tranzacții de 1 milion de lei.

Profitul net al Transilvania Broker cade cu 2 treimi. Parteneriat cu Autonom care are potențialul să ridice business-ul CITEȘTE ȘI Profitul net al Transilvania Broker cade cu 2 treimi. Parteneriat cu Autonom care are potențialul să ridice business-ul

Interes a existat și pentru producătorii cu capitalizare mare de pe segmentul energetic, al cărui indice BET-NG, care a pierdut 0,25%, acestea având deviații mai mici de un procent: +0,13%, până la prețul de 0,7580 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au întrunit cea de-a 2-a activitate a zilei, de 6,57 milioane lei, -0,66%, până la prețul de 120,80 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O), care au adunat volume echivalente cu 3,64 milioane lei, și -0,17%, până la prețul de 5,9000 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), ce au însumat schimburi de 2,19 milioane lei.

La o zi după ce a raportat pentru 2024 un profit net de 36,69 milioane lei, cu 35,39% mai mare decât în anul precedent, Simtel Team (SMTL) a adunat transferuri de 1,71 milioane lei. Cotația a avut un salt de 14,07%, până la prețul de 45,40 lei/acțiune, care conferă companiei de inginerie ce a anunțat deschiderea unei filiale în Germania și un parteneriat cu McLaren o capitalizare bursieră de 359,50 milioane lei (72,15 milioane euro).

În rest, reperul unui rulaj de 1 milion de lei a mai fost depășit doar de titlurile Digi Communications (DIGI), care s-au apreciat cu 0,60%, până la prețul de 67,40 lei/acțiune. Compania telecom care are vineri raportarea anuală preliminară a publicat de dimineață un anunțt privind doborârea unor recorduri ale numărului de clienți din Spania.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petromromgaz
simtel team
hidroelectrica
digi