Moody's avertizează asupra declinului solidității fiscale a Statelor Unite

Financiar   
Moody's avertizează asupra declinului solidității fiscale a Statelor Unite

Agenția de evaluare financiară Moody's a avertizat că soliditatea fiscală a Statelor Unite este în grafic pentru un declin continuu multianual, în urma adâncirii deficitului bugetar, în timp ce datoria devine mai puțin accesibilă, transmite Reuters.

Situația fiscală a SUA s-a deteriorat din noiembrie 2023, când Moody's a înrăutățit perspectiva atribuită ratingului Statelor Unite 'AAA', se arată în raportul agenției.

Urmărește-ne și pe Google News
Ce prevede Acordul între Kiev și Moscova încheiat de către SUA cu privire la Marea Neagră CITEȘTE ȘI Ce prevede Acordul între Kiev și Moscova încheiat de către SUA cu privire la Marea Neagră
Evenimente

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Raportul apare într-un moment în care sporesc incertitudinile pe piețele financiare americane, după decizia președintelui Donald Trump de a impune taxe vamale partenerilor comerciali cheie, provocând îngrijorări în rândul investitorilor privind presiunile asupra prețurilor și încetinirea semnificativă a creșterii economiei, scrie Agerpres.

'Chiar și într-un scenariu pozitiv economic și financiar, accesibilitatea datoriei rămâne semnificativ mai slabă decât în cazul altor țări cu rating suveran 'AAA', se arată în comunicatul Moody's.

Ponderea datoriei ca procent din PIB ar urma să crească la aproximativ 130% până în 2035, de la aproape 100% în 2025, în timp ce plata dobânzilor va reprezenta 30% din venituri până în 2035, de la 9% în 2021, apreciază agenția de evaluare financiară.

Moody's este singura mare agenție care menține ratingul SUA la 'AAA', deși a înrăutățit perspectiva în 2023, din cauza deficitului bugetar ridicat.

Exporturile de cereale ale Uniunii Europen sunt în scădere puternică, dar România este cel mai mare exportator CITEȘTE ȘI Exporturile de cereale ale Uniunii Europen sunt în scădere puternică, dar România este cel mai mare exportator

Agențiile Standard & Poor's și Fitch au revizuit în scădere, cu o treaptă, ratingul SUA, la 'AA plus', de la 'AAA', citând deteriorarea fiscală.

Moody's avertizează că reducerile masive de cheltuieli, care au nevoie de sprijin bipartizan în Congres, vor fi dificil de implementat din punct de vedere politic.

Taxele vamale ar putea sprijini temporar veniturile, dar în timp vor afecta probabil creșterea economiei, atenuând efectele pozitive asupra veniturilor, apreciază Moody's. 

viewscnt
Afla mai multe despre
moody's
sua