Creditarea companiilor din zona euro se redresează

Financiar   
Creditarea companiilor din zona euro se redresează

Acordarea de împrumuturi bancare companiilor și gospodăriilor din zona euro a continuat să accelereze în martie, ceea ce indică că reducerea dobânzilor a impulsionat activitatea înainte ca SUA să lanseze un război comercial global, arată datele unui studiu publicat marți de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.

Împrumuturile acordate gospodăriilor au crescut cu 2,3% în martie, după o expansiune de 2% luna precedentă, ajungând la cel mai ridicat nivel de la mijlocul lui 2023, în timp ce creditarea companiilor din zona euro a urcat cu 1,7%, de la 1,5% în februarie, aproape de cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 24% în T1 CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 24% în T1

Totuși, creșterea masei monetare M3, considerată drept un indicator al activității economice, a încetinit la 3,6% în martie, de la 3,9% luna precedentă, și sub estimările analiștilor, de 4%.

Un alt studiu al BCE arată că în martie consumatorii din zona euro și-au majorat așteptările inflaționiste pentru următorii ani, înainte de impunerea taxelor vamale americane.

În următoarele 12 luni, rata inflației ar urma să se situeze 2,9%, după ce în studiul din luna precedentă era indicat un nivel de 2,6%. Pentru următorii trei ani este așteptată o inflație de 2,5%, de la 2,.4%.

Repartizări de cash de la una din cele mai noi firme de pe bursă CITEȘTE ȘI Repartizări de cash de la una din cele mai noi firme de pe bursă

Studiul a fost realizat în rândul a 19.000 de consumatori din 11 state membre ale zonei euro.

BCE a înrăutățit previziunile privind creșterea economiei zonei euro în 2025 la 0,9%, ușor peste avansul de 0,7% înregistrat anul trecut. PIB-ul zone euro ar urma să crească cu 1,2% în 2026 și cu 1,3% în 2027. Rata inflației ar urma să se situeze la 2,3% anul acesta, după ce în urmă cu trei luni BCE previziona un nivel de 2,1%. 

viewscnt
Afla mai multe despre
bce
credit