Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor dezgroapă „mortul” OUG 50/2010 și consideră că ING Bank România n-a pus corect în aplicare transparentizarea costurilor contractelor din urmă cu mai bine de 14 ani, obligând clienții să plătească două marje de dobândă. Autoritatea a obligat ING să elimine una dintre marje de dobândă și să restituie banii clienților, însă banca s-a dus în instanță să ceară și a obținut suspendarea acestei obligații până i se judecâ plângerea pe fond, pe motiv că ar fi foarte costisitoare și ar cere un efort imens din partea angajaților care s-ar ocupa cu recalcularea dobânzilor a aproape 90.000 de credite, conform datelor Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
ANPC a amendat ING Bank, în 12 septembrie 2024, și a obligat banca olandeză să refacă contractele de credit modificate în 2010, când a pus în aplicare Ordonanța 50/2010 privind contractele de credit încheiate cu consumatorii.
Pentru că motivul amenzii date de ANPC se întinde cu mulți ani în urmă, Profit.ro prezintă mai jos un scurt istoric al OUG 50 și a ce a făcut ING cu contractele de credit.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
OUG 50, o istorie cu scandal
Până în 2010, băncile din România acordau credite cu dobânzi variabile stabilite în general în funcție de „politica băncii”. Băncile puteau revizui aceste dobânzi variabile la un anumit interval sau când doreau și clienții nu aveau acces la resorturile deciziilor băncilor și nici nu le puteau anticipa. Chiar dacă băncile au spus de-a lungul timpului că dobânzile interne de referință se bazau pe indicatori obiectivi, cum ar fi costul de pe piețele internaționale, costul cu riscul și altele, în realitate aceste lucruri nu puteau fi verificate.
În 2010, România a transpus în legislația internă o Directivă europeană care obliga băncile să calculeze transparent costurile creditelor. În cazul dobânzilor variabile, acest lucru însemna că referința trebuia să fie una din piață, verificabilă. Pentru creditele în lei, referința a devenit ROBOR (înlocuită din 2019 cu IRCC), pentru cele în euro a fost EURIBOR și pentru cele în franci elvețieni a fost LIBOR CHF.
Guvernul României din 2010 a decis ca prevederile OUG 50/2010 să se aplice și creditelor în derulare, ceea ce a născut mari frământări în rândul băncilor, pentru că nu au venit și explicații exacte despre cum să fie făcută această transparentizare a costurilor. Pentru că în cazul celor mai multe bănci dominau creditele în euro și pentru că referințele interne erau mai mari decât EURIBOR, băncile ar fi ieșit în pierdere dacă ar fi înlocuit dobânda de referință variabilă a băncii cu EURIBOR, așa că au apelat la interpretări originale ale legislației.
Ce s-a întâmplat la ING și ce decide ANPC
În cazul ING Bank România, dobânda curentă care era compusă din dobânda de referință a băncii și marja băncii, în contractele în derulare la acel moment, a fost transformată în EURIBOR/ROBOR + marja băncii + procent fix (calculat ca diferență între dobânda de referință a băncii și EURIBOR/ROBOR). Cele mai multe credite fuseseră acordate înainte de criza financiară și erau în euro, așa că ING Bank a calculat o marjă nouă (procentul fix) de 2,5 puncte procentuale, care s-a adăugat marjei inițiale și referinței EURIBOR.
Într-un control derulat în iulie-septembrie anul curent, ANPC a verificat cinci contracte și acte adiționale emise cu ocazia implementării OUG 50/2010 și a ajuns la concluzia că ING Bank a încălcat legea, afectând interesele economice ale consumatorilor (potrivit Ordonanței 21/1992) și că trebuie să ia mai multe măsuri de remediere: să excludă procentul fix din formula de calcul a dobânzii „așadar să mențină o formulă de dobândă compusă din EURIBOR / ROBOR + marjă” și „să restituie toate sumele presupus încasate fără temei legal de la fiecare consumator prejudiciat, ca urmare a introducerii procentului fix, sume actualizate la data restituirii”.
ING a contestat imediat procesul verbal de contravenție și a cerut suplimentar Judecătoriei Sectorului 1 să emită o ordonanță președințială prin care să suspende executarea măsurilor de remediere aplicate de ANPC, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, ceea ce e de așteptat să dureze câțiva ani.
Argumentele ING Bank pentru a obține această ordonanță președințială s-au bazat pe de o parte pe faptul că faptele s-ar fi prescris și că măsurile de remediere sunt vădit nelegale, dar și pe paguba iminentă și irevocabilă care ar putea fi adusă de punerea în aplicare a acestor măsuri.
„În esență, impactul măsurilor impuse prin Ordinul ANPC este de natură să afecteze grav activitatea ING, în sensul că: va provoca perturbări ireversibile în relația Băncii cu clienții săi, prejudiciabile pentru fiecare dintre părți; va fi perturbată activitatea de creditare, care reprezintă un serviciu public; va genera eforturi logistice și materiale considerabile pentru implementarea unor măsuri vădit nelegale și care, în situația anulării Ordinului de către instanță, nu vor mai putea fi recuperate”, a susținut ING, potrivit unei motivări a instanței bucureștene, analizată de Profit.ro.
Modificarea contractelor, susține ING, ar fi ireversibilă, chiar dacă contestația procesului verbal de contravenție se încheie în favoarea sa.
Banca susține că prin măsurile dispuse de ANPC ar trebui să modifice un număr de 89.636 contracte de credit, dintre care 3.750 sunt în derulare (restul fiind închise ca urmare a executării de către părți a obligațiilor ce le revin) și implică un impact financiar de circa 346.123.910 lei, sumă ce reprezintă o estimare, fiind în realitate nevoie de analiza financiară a fiecărui contract de credit.
Cele aproape 90.000 de credite pe care ar trebui să le studieze angajații băncii ar duce la o blocare a activității, având în vedere că ING ar trebui să recalculeze dobânzile pentru fiecare lună, inclusiv să vadă dacă au fost rambursări anticipate, renegocieri de dobândă, să refacă graficele de rambursare și să emită acte adiționale, să notifice și să contacteze clienții pentru a obține numerele de cont unde să le ramburseze contravaloarea dobânzilor, toate aceste operațiuni fiind necesare și pentru clienții a căror contracte au fost închise de-a lungul timpului și dintre care unii nu mai sunt clienți ING.
„Din punct de vedere operațional, reclamanta estimează că pentru punerea în aplicare a măsurii sunt necesare circa 291.000 ore de lucru (procesul de implementare a măsurii pentru un singur contract de credit este estimat la 3,25 ore), cu un cost de circa 22.400.000 lei”, arată motivarea instanței.
Banca mai susține că ar fi nevoie de 185 de angajați care să se ocupe cu aceste măsuri, în condițiile în care are doar 87 de salariați care deservesc activitatea de creditare, „ceea ce ar avea consecințe negative severe, inclusiv încetarea temporară a activității curente a băncii de acordare de credite noi și de administrare a creditelor în derulare”.
„Totodată, s-a afirmat că măsura dispusă de pârâtă produce un impact negativ asupra activității bancare, serviciu de interes public (...) Întrucât instituțiile de credit prestează un serviciu public, perturbarea activității bancare se circumscrie noțiunii de pagubă iminentă”, mai susține ING, potrivit motivării instanței.
Decizia judecătorului
Judecătoria a fost de acord cu argumentele ING și a dispus emiterea ordonanței, cu suspendarea măsurilor de remediere.
„Modificarea de către bancă, înainte de soluționarea plângerii contravenționale, a tuturor contractelor care ar conține clauze neconforme prevederilor legale, în sensul celor stabilite prin procesul – verbal de contravenție, ar afecta semnificativ interesele ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București, implementarea măsurii presupunând desfășurarea unui amplu proces de convocare a tuturor clienților săi și încheierea de acte adiționale aferente, cu riscul ca, odată admisă plângerea contravențională, banca să trebuiască a parcurge, în sens invers, același proces (...)
În eventualitatea admiterii plângerii contravenționale, petenta ar trebui ia înapoi sumele de bani restituite, iar această măsură este de natură să îi afecteze iremediabil credibilitatea față de clienți”, arată Judecătoria.
Decizia Judecătoriei a fost deja atacată cu apel de ANPC la Tribunalul București.
Revenind la istoria OUG 50
Aplicarea prevederilor OUG 50/2010 s-a făcut prin acte adiționale emise de bănci, care au fost considerate acceptate tacit de către consumatori.
Chiar dacă metoda aleasă de ING de a aplica ordonanța a fost originală, în sensul că a ales să aplice două marje de dobândă, în efect ea a fost similară cu ceea ce au făcut aproape toate băncile, anume să păstreze nivelul curent al ratei dobânzii, cimentând în același timp în contract niște marje mult mai mari decât cele inițiale. Cum?
La momentul 2010, EURIBOR și LIBOR (precum și ROBOR, într-o anumită măsură) erau mult mai mici decât în 2007-2008, când fuseseră acordate cele mai multe credite. Când au scăzut referințele EURIBOR și LIBOR, după ce marile bănci centrale au relaxat puternic politica monetară, băncile din România nu au scăzut și ele dobânzile de referință interne – ba în unele cazuri chiar le-au majorat, motivând cu creșterea costurilor cu riscul sau a celor cu neperformantele, transferând aceste costuri clienților existenți.
Prin recalcularea marjelor de dobândă din contracte, valorile marjelor de dobândă au fost cimentate la niveluri mult mai ridicate (câteva puncte procentuale) decât cele inițiale, lucru ce se simte mai ales în cazul creditelor pe termen lung. Când referințele de piață EURIBOR și LIBOR au crescut, cum s-a întâmplat în câteva episoade, cel mai recent fiind cel al inflației din ultimii trei ani, dobânzile la credite ale debitorilor au crescut și ele.
Spre exemplu, EURIBOR 6M a fost de 4-5% pentru mare parte din 2007-2008, pentru ca în 2010, când s-a transpus OUG 50, să scadă la sub 1%. În 2011 a crescut la 1,7%, apoi a scăzut la 0 sau -0,5% pentru câțiva ani, pentru ca în 2022-2023 să urce la un vârf de peste 4%.
Băncile și-au apărat decizia de a modifica marjele fixe de-a lungul timpului, aducând în apărarea lor inclusiv o scrisoare de la Constantin Cerbulescu, fost președinte al ANPC, care arăta că băncile pot păstra nivelurile curente ale dobânzilor la implementarea actelor adiționale.
În cele din urmă, la finele lui 2010, în Parlament, după dezbateri aprinse și o presiune mare din parte băncilor, susținute de Banca Națională a României, precum și de Fondul Monetar Internațional, parlamentarii PD-L și cei asociați au decis ca OUG 50/2010 să nu se mai aplice și creditelor în derulare.
Actele adiționale au rămas însă în vigoare și au produs efecte, astfel că dobânzile interne ale băncilor au dispărut în mare măsură, cu excepția puținelor cazuri în care clienții au denunțat explicit aceste acte adiționale.
Episodul OUG 50, derulat în contextul crizei economice, a dus la formarea grupurilor de clienți nemulțumiți de bănci și în anii următori la valul de procese colective, întemeiate în principal pe legea privind clauzele abuzive - ING a fost însă mai puțin în vizorul clienților decât alte bănci mari sau cele care au acordat credite în franci elvețieni, unde impactul creșterii cursului a fost mult mai mare și a crescut nemulțumirea.
Anul trecut, ANPC a amendat toate băncile sub acuzația că acestea și-au înșelat clienții când au credite în rate egale (anuități), însă băncile au câștigat aproape toate contestațiile în instanță care s-au judecat până la acest moment.
