Senatul a adoptat, în unanimitate, legea prin care persoanele fizice pot ceda băncilor imobilele ipotecate, în schimbul stingerii datoriilor. În forma adoptată, legea este aplicată doar debitorilor cu credite de până la 150.000 de euro, cu destinația de locuință. Amendamentul bancherilor, ca legea să nu fie aplicată creditelor Prima Casă, a căzut la votul plenului.
Legea privind darea în plată, trimisă la reexaminare de președintele Klaus Iohannis, a trecut de Senat și merge mai departe, pentru decizia finală, la Camera Deputaților.
Amendamentul senatorului PSD Trifon Belacurencu ca legea să se aplice doar celor care au luat credite pentru locuință de până în 150.000 de euro la momentul acordării a trecut cu 63 de voturi pentru, 43 împotrivă și 5 abțineri.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Este introdusă următoarea condiție pentru ca debitorii să poată da în plată: "Între părți s-a încheiat un contract de credit a cărui valoare la momentul acordării nu depășea echivalentul în lei a 150.000 de euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit, garantat prin ipotecă asupra unui bun imobil cu destinație locuință", este amendamentul votat de senatori.
Bancherii au obținut, astfel, o victorie parțială în Senat. Faptul că legea se va aplica doar pentru creditele garantate cu locuințe, cu un sold inițial de până la 150.000 de euro este ceea ce au cerut de la început.
Sunt excluși, astfel, cei care au luat credite garantate cu terenuri, care au o rată ridicată de neplată.
Senatorul liberal Mariana Câmpeanu i-a acuzat pe cei de la PSD că au introdus discriminări și că legea va fi atacată la Curtea Constituțională, dacă acest lucru nu este corectat de Camera Deputaților.
CITEȘTE ȘI Anca Dragu: Legea dării în plată trebuie să îi sprijine pe datornicii cu probleme și să nu erodeze încrederea dintre bănci și cliențiCe n-au obținut băncile comerciale e ca legea să nu se aplice stocului actual de credite. Chiar BNR și-a schimbat poziția în acest sens, și a spus parlamentarilor PSD că este de acord cu aplicarea la stocul curent de credite, dar cu amendamente.
Departajarea datornicilor după gradul de îndatorare - la 65% din venituri -, solicitată și de BNR și de către bancherii comerciali, a fost respinsă în comisii și nu a mai fost reluată în plen de vreunul dintre senatori.
Un alt subiect care a căzut la votul plenului, după indecizia comisiilor de raport, este excluderea programului Prima Casă.
Enache Jiru, secretar de stat din Ministerul Finanțelor, spune că legea ar duce la încetarea programului și ar pune statul în imposibilitatea de a-și asuma garanțiile suverane.
“Susținem exceptarea creditelor garantate prin programul Prima Casă. Dacă s-ar aplica ar afecta caracterul irevocabil al garanțiilor", a declarat Jiru, în plenul Senatului.
Față de forma inițială a legii, pe lângă amendamentele de mai sus, Senatul a votat și pentru înlocuirea termenului de persoană fizică cu cel de consumator, astfel încât cei care au acționat ca profesioniști să nu poată da în plată, dar și pentru ca cei care au pierdut imobilul ipotecat să poată beneficia de stingerea executării silite.
În cererea de reexaminare, Președinția apreciază spiritul legii, dar a criticat textul pentru derogările de la Codul Civil, inclusiv pentru că se aplică și creditelor în derulare, precum și pentru că nu conține criterii prin care să stabilească cine poate da în plată și cine nu.
Într-o notă similară, împotriva legii dării în plată s-au exprimat și Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Sistemul bancar a făcut profit de 4,9 mld. lei în 2015, umflat de tranzacția Banca Transilvania – VolksbankPotrivit datelor BNR, aproximativ 17.600 de debitori au restanțe de peste 91 de zile la plata ratelor, adică titulari de credite neperformante, dintre care aproape 11.000 au credite de consum cu ipotecă.
Rata creditelor neperformante în rândul celor 163.000 de debitori cu credite de consum cu garanții ipotecare e de 12,5%, la un sold total de 24,5 miliarde de lei. Spre comparație, la creditele ipotecare, unde sunt incuse și împrumuturile Prima Casă, rata de neperformanță e de 2,6%, în timp ce la creditele pentru investiții imobiliare e de 6,7%.
În cazul creditelor garantate cu terenuri, deși sunt sub 15.500 de debitori, puțini față de total, aproape o treime dintre credite sunt neperformante.
La nivelul sistemului bancar sunt circa 474.500 de debitori cu credite cu garanții imobiliare, în valoare de aproape 77,3 miliarde de lei. Dintre aceștia, peste 159.000 au luat credite Prima Casă de peste 26 de miliarde de lei.
Dintre debitori, doar 4.500, adică 1% din total, au credite de peste 150.000 de euro, potrivit BNR, care nu precizează valoarea acestor împrumuturi. Pe de altă parte, BNR arată că rata neperformanței de de aproape 30%.
Potrivit BNR, băncile au cesionat aproape 6.900 de credite, în valoare totală de 2,19 miliarde de lei, deci, cu un nivel mediu al creditului de peste 70.000 de euro.
Datele BNR mai arată că băncile au preluat în patrimoniul propriu 316 case, în valoare de 163 de milioane de lei și 259 de terenuri, în valoare de 119 milioane de lei. BNR estimează la 5.230 numărul creditelor garantate cu case/apartamente aflate în executare silită, la o valoare de 2,7 miliarde de lei, și la 3.177 numărul împrumuturilor garantate cu terenuri, la o valoare de 1,46 miliarde de lei.