Banca Centrală a Rusiei a propus reglementarea anumitor investiții în criptomonede pentru persoanele cu averi mari, prezentând planuri prin care investitorii ”special calificați” să poată tranzacționa active digitale, transmite Reuters.
Instituția financiară și-a relaxat treptat opoziția fermă față de criptomonede, susținând anul trecut o lege care permite utilizarea acestora în comerțul internațional, ca parte a eforturilor de a ocoli sancțiunile occidentale impuse Rusiei din cauza conflictului din Ucraina, scrie News.ro.

Experiment de trei ani pentru investitori și companii
Potrivit propunerii Băncii Centrale, un regim juridic experimental va permite anumitor investitori și companii să participe la un program de investiții în criptomonede timp de trei ani.
”Acesta este un nou statut pe care cetățenii îl vor primi dacă investițiile lor în valori mobiliare și depozite depășesc 100 de milioane de ruble (1,15 milioane de dolari) sau dacă veniturile lor din ultimul an au fost mai mari de 50 de milioane de ruble”, se arată într-un comunicat oficial.
Banca Centrală a subliniat că obiectivul experimentului este creșterea transparenței pe piața criptomonedelor, dar a avertizat investitorii cu privire la riscurile pierderii fondurilor în urma tranzacțiilor cu active digitale.
În ciuda acestor deschideri, criptomoneda va rămâne interzisă ca metodă de plată în Rusia, a precizat banca.