Investițiile în fonduri care plasează bani în tehnologii verzi au pierdut 30 de miliarde de dolari, în 2024, un an care a bătut recordurile de temperaturi și a semnalat că încălzirea globală evoluează mult mai repede decât s-a anticipat. Banii au plecat pe final de an, după victoria lui Trump în SUA.
O analiză a Financial Times constată faptul că 2024 este primul an, din ultimii cinci, în care fondurile de capital ce plasează investiții menite să schimbe încălzirea planetei înregistrează o scădere. Aceste tipuri de investiții, canalizate prin fonduri mutuale care strâng bani și îi plasează în proiecte de energie regenerabilă sau conexe acestui sector, crescuseră explonențial și au ajuns la peste 540 de miliarde în 2023, majoritatea fiind bani europeni.
Totuși, după anunțarea victoriei lui Donald Trump în alegerile americane, investitorii au retras în total aproximativ 30 de miliarde de dolari, făcând din 2024 nu numai un an cu temperaturi record (+1,6 grade Celsius față de era preindustrială), dar și primul din ultimii cinci în care investițiile în astfel de proiecte au înregistrat o scădere, arată BiziDay.
CITEȘTE ȘI Vânzările de automobile la nivel global au crescut și în 2024. Pe segmentul electric a fost vândut un volum fără precedentFinancial Times citează oficiali ai companiei Morningstar, specializată în studii privind investițiile sustenabile, care arată că alegerea lui Trump “a creat incertitudine în jurul investițiilor verzi”, deoarece viitorul președinte crede că “încălzirea climatică este o farsă” și a promis nu numai că va acorda noi permise de foraj pentru gaze, petrol și cărbune, dar și că va abroga legea lui Joe Biden privind stimularea investițiilor în energie curată (IRA – Legea de reducere a inflației).
Datele Morningstar arată că 81 de fonduri climatice au fost închise sau au fuzionat anul trecut, față de doar 49 în 2023, în timp ce doar 74 noi fonduri de investiții cu această destinație au fost lansate, comparativ cu un record de 295 în 2022.