Statele Unite au emis noi sancțiuni împotriva mai multor entități din Rusia pentru implicarea lor în gazoductul Nord Stream 2, a declarat Departamentul de Stat, inclusiv noi măsuri împotriva operatorului proiectului, transmite Reuters.
Departamentul de Stat al SUA a declarat într-un comunicat că reimpune sancțiuni asupra unui număr de entități implicate în construcția conductei care erau deja desemnate, precum și mai multor noi proprietari de nave aflate deja sub sancțiuni, scrie News.ro.
Printre cei vizați miercuri s-au numărat serviciile maritime din Rusia și cele de transport pe apă, serviciul de salvare maritimă deținut de stat și peste o duzină de nave, a declarat Departamentul de Stat. De asemenea, vizate au fost Nord Stream 2 AG, operatorul proiectului, și un asigurător din Rusia care a oferit asigurări companiilor implicate în proiect, a spus Departamentul de Stat.
Purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel, a declarat că Statele Unite își mențin opoziția față de Nord Stream 2 ca proiect geopolitic rusesc și eforturile de a-l revigora.
”Vom continua să lucrăm și să ne asigurăm că Rusia nu va putea niciodată să-și armeze resursele energetice și poziționarea energetică pentru câștiguri politice”, a declarat Patel reporterilor, într-un briefing de presă.
Nord Stream 2, construit pe sub Marea Baltică de grupul rus Gazprom, controlat de statul rus, pentru a pompa gaze naturale din Arctica în Germania, a fost avariat la 26 septembrie 2022, în urma invadării Ucrainei de către Rusia în februarie a acelui an. Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea.
Chiar înainte de invazia Rusiei, Washingtonul s-a opus Nord Stream 2, deoarece ar fi permis Rusiei să ocolească Ucraina, privând-o, posibil, de taxe de tranzit de miliarde de dolari și subminând eforturile țării împotriva agresiunii ruse.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Construirea noii centrale de 1.700 MW de la Mintia, viitorul cel mai mare consumator de gaze din România a fost declarată de importanță națională, cu argumente îngrijorătoareUnii oficiali occidentali au sugerat că Moscova și-a aruncat în aer propriile conducte, o interpretare respinsă ca ”idioată” de președintele rus Vladimir Putin.
Anul trecut, Washington Post a relatat că Statele Unite au avut informații despre un plan ucrainean de a ataca Nord Stream cu două luni înainte ca acesta să fie avariat.
îRusia a dat vina pe Statele Unite, Marea Britanie și Ucraina pentru explozii, care au oprit în mare măsură accesul gazului rusesc pe piața profitabilă europeană. Aceste țări au negat implicarea.