România nu a mai fost în primul trimestru al acestui an cel mai mare furnizor de benzină al Ucrainei, ca anii trecuți, în pofida unei creșteri considerabile a livrărilor în luna martie, fiind depășită de Lituania, țară în care grupul polonez PNK Orlen deține o rafinărie importantă, conform datelor analizate de Profit.ro.
Companiile din România (în principal OMV Petrom, dar și Rompetrol și Oscar Downstream) au exportat în Ucraina în primele 3 luni ale anului 59,3 mii tone benzină, cu aproape 8 mii tone mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut, reiese dintr-un raport al grupului de consultanță ucrainean A-95.
Benzina exportată de România a acoperit în primul trimestru aproximativ 22% din volumul total importat de Ucraina, de 272 mii tone.
Scăderea volumelor exportate de companiile românești are ca explicație atât scăderea cererii ucrainene cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut, dar și majorarea importurilor efectuate de companiile locale din Lituania.

Astfel, în primele trei luni ale acestui an, importurile din Lituania și Germania au crescut semnificativ — de 2,4 ori, până la un total de 71 de mii tone, respectiv 58,5 mii tone, ceea ce face ca Germania să ocupe locul al treilea în topul furnizorilor externi ai Ucrainei, după Lituania și România.
Din septembrie 2024, după reconstrucția terminalului feroviar Motskava, Lituania a devenit cel mai mare furnizor de benzină al Ucrainei.
Importurile din Germania s-au situat peste cele din Polonia, care au scăzut cu 23%, până la 49,8 mii tone.
În martie, importurile de benzină din România au crescut cu 42%, la 23,7 mii tone. 91% din acestea provin de la rafinăria Petrobrazi a OMV Petrom (21,6 mii tone, +14%), 8% de la Petromidia, operată de Rompetrol Rafinare (2 mii tone), restul fiind livrat de Oscar Downstream.
Principalul client care cumpără benzină din România este OKKO, cu 15,8 mii tone, sau 67% din totalul importurilor de la rafinăriile autohtoni).
Potrivit importatorilor ucraineni, capacitatea tehnică este de 5 mii tone pe lună, totuși, terminalul deservește doar vehicule bine tehnologizate.

România a fost în 2024, pentru al treilea an consecutiv, cel mai important furnizor de benzină al Ucrainei, rafinăria Petrobrazi continuând să fie principala sursa de alimentare a Kievului. Proprietarul acesteia, OMV Petrom, și-a majorat cu aproape 40% cantitățile livrate Kievului de la 206 mii tone în 2023 la 283 mii tone în 2024.
Principalul concurent pe piața ucraineană de benzină al OMV Petrom a fost, ca și anul trecut, compania poloneză PKN Orlen, care și-a crescut la rândul său livrările de la rafinăria pe care o deține în Polonia cu 60%, ajungând la 240,4 mii tone.
Numai că PKN Orlen mai deține o rafinărie și în Lituania, rafinărie care, la rândul său, și-a majorat cu 56% exporturile de benzină în Ucraina, ajungând la 235,9 mii tone.
Împreună, cele 2 rafinării deținute de PKN Orlen în Polonia și Lituania au furnizat o cantitate de 476,3 mii tone de benzină, mai mare decât cea livrată de OMV Petrom.