Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații săi din OPEC+ au decis să mențină politica de creștere graduală a producției de petrol începând din aprilie și au eliminat Administrația pentru Informații în Energie a SUA (EIA) din lista surselor utilizate pentru monitorizarea producției și respectarea acordurilor de aprovizionare, transmite Reuters.
Tensiuni între Trump și OPEC+ privind prețurile petrolului
Decizia vine pe fondul noilor presiuni din partea președintelui american Donald Trump, care a cerut OPEC+ să reducă prețurile petrolului, acuzând că nivelurile ridicate ale acestora ajută Rusia să continue războiul din Ucraina, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Cel mai mare producător de gaze naturale din România a extras cu peste 3% mai mult anul trecutTrump s-a confruntat în trecut cu OPEC+ în primul său mandat (2016-2020), când a cerut majorarea producției pentru a compensa scăderea livrărilor iraniene afectate de sancțiunile impuse de SUA.
În cadrul reuniunii de luni, Alexander Novak, vicepremierul Rusiei, a confirmat că miniștrii OPEC+ au discutat cererea lui Trump și au decis că vor continua creșterea producției de la 1 aprilie, conform planurilor stabilite anterior.
OPEC+ înlocuiește EIA cu noi surse de monitorizare
OPEC+ a revizuit lista companiilor utilizate pentru monitorizarea producției de petrol, eliminând EIA și Rystad Energy și înlocuindu-le cu Kpler, OilX și ESAI.
CITEȘTE ȘI Trump ordonă crearea unui fond suveran de investiții al SUA pentru a cumpăra TikTok”După o analiză atentă realizată de Secretariatul OPEC, Comitetul a decis înlocuirea Rystad Energy și a Administrației pentru Informații în Energie (EIA) cu Kpler, OilX și ESAI, ca parte a surselor secundare folosite pentru evaluarea producției de petrol brut și conformitatea cu acordurile de reducere”, a precizat OPEC+ într-un comunicat.
Un oficial al OPEC+ a declarat că eliminarea EIA nu este motivată politic, ci a fost determinată de lipsa de comunicare eficientă din partea agenției americane. Guvernul SUA nu a oferit încă un răspuns oficial.
În trecut, OPEC+ a mai modificat lista surselor secundare, eliminând Agenția Internațională pentru Energie (IEA) în martie 2022, decizie despre care surse OPEC+ afirmă că a fost influențată de Arabia Saudită din cauza preocupărilor legate de influența SUA asupra datelor furnizate de IEA.
Creșterea treptată a producției de petrol
Luni, prețurile petrolului au crescut ușor, pe fondul tarifelor impuse de Trump asupra Mexicului, Canadei și Chinei, principalele parteneri comerciali ai SUA, ceea ce a amplificat temerile privind posibile perturbări ale aprovizionării. Cu toate acestea, prețurile nu au revenit la nivelul de 83 de dolari pe baril, atins pe 15 ianuarie, din cauza preocupărilor legate de impactul sancțiunilor americane asupra Rusiei.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Un conglomerat gigant de cooperative agricole din Germania, vechi de 100 de ani, va începe operațiunile pe energie în RomâniaOPEC+ reduce în prezent producția cu 5,85 milioane de barili pe zi (bpd), echivalentul a 5,7% din oferta globală, printr-o serie de măsuri adoptate din 2022. În decembrie, grupul a extins aceste reduceri pentru primul trimestru din 2025, amânând majorarea producției până în aprilie din cauza cererii slabe și a creșterii livrărilor din afara OPEC+.
Conform planului OPEC+, începând cu aprilie se va începe eliminarea treptată a reducerilor de 2,2 milioane bpd, iar Emiratele Arabe Unite vor beneficia de o creștere suplimentară a producției. Această majorare va avea loc progresiv, cu 138.000 bpd pe lună până în septembrie 2026.
OPEC+ urmează să ia o decizie finală privind creșterea producției în martie, în funcție de evoluțiile pieței și de cererea globală.