GRAFIC Volumul importurilor de gaze l-a depășit pe cel al extragerilor din depozite pentru prima dată în această iarnă. Consecințele pentru furnizori și statul român

Energie   
GRAFIC Volumul importurilor de gaze l-a depășit pe cel al extragerilor din depozite pentru prima dată în această iarnă. Consecințele pentru furnizori și statul român

România va importa astăzi o cantitate mai mare de gaze (17,5 milioane mc) decât va extrage din depozite (17,2 milioane mc) pentru prima dată în această iarnă. Chiar dacă aproape o treime din gazele importate sunt reexportate către Republica Moldova, acestă tendință va continua, probabil, în zilele următoare, anunțate ca fiind geroase, iar prețurile pe piața internă se vor situa peste plafonul de 310 lei/MWh impus furnizorilor clienților casnici, din care însă numai jumătate reprezintă costul de achiziție, restul fiind tarife și taxe, conform analizei Profit.ro.

De ce este important Diminuarea capacității de extracție, de la 20 milioane mc/zi la începutul săptămânii trecute la 17,3 milioane mc/zi joi nu are ca principal efect securitatea alimentării cu gaze a clienților finali, fie ei persoane fizice sau companii. Scenariul improbabil în care ar apărea o astfel de problemă este oprirea tranzitului de gaz rusesc prin TurkStream, însă și Gazprom are nevoie stringentă de bani în acest moment.

Urmărește-ne și pe Google News

În pofida declarațiilor oficialilor români și balcanici și a contractelor semnate și swap-urilor realizate în scopul de a “demonstra” că “moleculele” de gaz sunt non-rusești, este secretul lui Polichinelle faptul că, majoritar, gazele de import care alimentează Europa Centrală și de Est provin din gazoductul construit de Gazprom, TurkStream.

ULTIMĂ ORĂ Consumul de electricitate - la cel mai înalt nivel al ultimilor 3 ani încă din prima din cele 5 nopți geroase care se anunță în România CITEȘTE ȘI ULTIMĂ ORĂ Consumul de electricitate - la cel mai înalt nivel al ultimilor 3 ani încă din prima din cele 5 nopți geroase care se anunță în România

Însă chiar și în această eventualitate, România ar putea importa gaze din Ungaria, care mai are în depozite 31,6 TWh (46,57% din capacitatea totală), mult peste România care mai avea înmagazinați în urmă cu 2 zile 11,9 TWh (35% din. capacitatea totală). Însă prețul ar fi mult mai ridicat chiar și decât cel din prezent, de 310 lei/MWh.

De fapt, prețurile sunt marea problemă a diminuării capacității de extracție. Potrivit Depogaz, unii furnizori a extras în noiembrie cantități mai mare de gaze decât fusese convenit.

Așa cum a anunțat Profit.ro, în noiembrie anul trecut exporturile au fost mai mult decât duble, urcând de la 1,07 la 2,229 milioane MWh. De departe, principala destinație de export a fost Republica Moldova, traderul de stat de peste Prut, Energocom, transmițând că peste două treimi din volumele cumpărate de Basarabia în aprilie-decembrie 2024 au provenit din România.

În perioada menționată, achizițiile totale ale Energocom s-au ridicat la 8,8 milioane MWh, ceea ce înseamnă că importurile din România au fost de circa 5,8 milioane MWh. La rândul său, extracția de gaze din depozite s-a majorat de peste 2,5 ori, de la 2,241 la 5,791 milioane MWh.

Scandia Food, producătorul pateurilor și conservelor de carne Bucegi și Scandia Sibiu, începe să construiască apartamente CITEȘTE ȘI Scandia Food, producătorul pateurilor și conservelor de carne Bucegi și Scandia Sibiu, începe să construiască apartamente

Decizia de extragere din depozite pentru a exporta în Republica Moldova ar putea fi fie una politică, fie din rațiuni comerciale, mai ales că au existat exporturi și către Ungaria.

Iernile mai blânde din ultimii ani au făcut ca România să încheie sezonul rece cu cantități mari de gaze neextrase, pentru care s-au plătit tarifele aferente a două sau chiar trei cicluri de înmagazinare.

Pe 1 aprilie 2024, de exemplu, gradul de umplere a depozitelor era de 50%, iar pe 1 aprilie 2023, de 42%. Cu alte cuvinte, anul trecut, companiile au respectat legislația autohtonă și europeană și au cumpărat gaze în restul anului pentru a intra în iarnă cu depozitele 100% pline, însă au reușit să consume doar jumătate din gazele depozitate, ca urmare a iernii blânde.

Inteligența artificială a început să limiteze tăierile ilegale de păduri din România. Cel mai important caz CITEȘTE ȘI Inteligența artificială a început să limiteze tăierile ilegale de păduri din România. Cel mai important caz

Probabil că, pariind tot pe o iarnă ușoară, în acest an, în care a apărut și cererea suplimentară din Republica Moldova ca urmare a fricțiunilor cu fostul furnizor, Gazprom, companiile autohtone au decis să scoată gaze din depozite pentru a le exporta peste Prut, începând din noiembrie 2024 până în prezent.

Cum Chișinăul plătea prețul spot, care a ajuns pe piața pentru ziua următoare și la 245 lei/MWh în noiembrie, probabil că din punct de vedere comercial decizia avea sens, acesta fiind mai ridicat de cel achitat în vară (120 lei/MWh) plus tarifele de depozitare, care nu puteau urma costul final mai sus de 200 lei/MWh. Însă aceste exporturi nu puteau fi făcute fără acordul, măcar tacit, al oficialilor români.

Iarna însă le-a făcut furnizorilor o surpriză, fiind una mai geroasă, în special în februarie. Așa se face că pentru a-și alimenta clienții, al căror consum a crescut evident, furnizorii au fost nevoiți să iasă pe piețele spot și să achiziționeze gaze din import. Așa se face că prețurile au ajuns și la 450 lei/MWh.

FOTO Banca Transilvania anunț către clienți - O nouă funcționalitate CITEȘTE ȘI FOTO Banca Transilvania anunț către clienți - O nouă funcționalitate

Cum până în aprilie prețurile sunt plafonate la 310 lei/MWh pentru clienți persoane fizice (cu un preț de achiziție reglementat și el de 120 lei/MWh, e adevărat, în cazul acestora) și la 370 lei/MWh pentru persoanele juridice, cu tot cu tarife și taxe, rezultă că numai costul de achiziție al gazelor (fără restul componentelor de preț) se ridică la valoarea finală din factură.

Dacă se adaugă și celelalte elemente de preț (tarife de distribuție, transport, sistem, depozitare, accize, marjă de profit etc) prețul final este clar mai mare decât cel plafonat, ceea ce înseamnă că statul (dacă, când și cum e o altă întrebare) va suporta diferența de preț, prin mecanismul de compensare.

În plus, ar putea exista și furnizori care au respectat programul de extragere din depozite convenit cu Depogaz, iar acum sunt informați că în urma reducerii capacității de extragere cu 20% (cu 40% de pe 24 februarie) nu-și pot alimenta clienții cu gazele plătite și pentru care au achitat inclusiv tarifele de depozitare.

Fidelis - Titlurile de stat vândute de Ministerul Finanțelor către populație în oferta de început de an intră pe bursă pe o tendință de creștere. Ministrul Tranczos Barna: Preferăm să plătim dobânzile către investitorii din țară CITEȘTE ȘI Fidelis - Titlurile de stat vândute de Ministerul Finanțelor către populație în oferta de început de an intră pe bursă pe o tendință de creștere. Ministrul Tranczos Barna: Preferăm să plătim dobânzile către investitorii din țară

Și că, drept urmare, trebuie să iasă pe piața spot să cumpere gaze, la actualele prețuri, de peste 300 lei/MWh. În plus, pentru gazele rămase în depozite, vor fi nevoiți să mai achite tarifele aferente unui ciclu anual de înmagazinare. Aceștia ar fi îndreptățiți să solicite despăgubiri.

viewscnt
Afla mai multe despre
import gaze
extrageri gaze
moldova
gazprom
turkstream
furnizori
compensare