Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, a atribuit un contract în valoare de 3,156 milioane euro plus TVA unei subsidiare a gigantului canadian Ontario Power Generation, pentru servicii de inginerie necesare elaborării programului de conservare a sistemelor și componentelor unității 1 de la Cernavodă pe perioada retehnologizării, când reactorul va fi golit de apă, plus asistență tehnică pe perioada implementării acestui program.
Licitația de achiziție a serviciilor respective fusese lansată vara trecută de către SNN, valoarea contractului fiind estimată inițial la peste 3,7 milioane euro plus TVA.
Câștigătoare a fost desemnată compania Laurentis Energy Partners, parte a Ontario Power Generation, care în România funcționează printr-o firmă denumită Canadian Nuclear Partners. Intrarea acesteia pe piața locală în 2019 a fost anunțată atunci în premieră de Profit.ro.
CITEȘTE ȘI FOTO Ioan Niculae, dat în urmărire după condamnarea la cinci ani de închisoare, a ajuns în România și va fi încarceratLaurentis va subcontracta o componentă de 1,5 milioane euro din contractul cu SNN subsidiarei germane a Framatome, parte a grupului francez EDF, pentru dreptul de a utiliza o tehnologie brevetată de aceasta. Este vorba despre o metodă alternativă de conservare a reactoarelor nucleare oprite, tratamentul cu așa-numitele amine filmate sau poliamine (Film Forming Amine – FFA). Substanțele respective au calitatea de a forma pelicule care protejează echipamentele supuse riscului de coroziune. Tehnologia Framatome a fost utilizată la pregătirea retehnologizării centralei nucleare canadiene Darlington a Ontario Power Generation.
Faza 1 a contractului, cuprinzând analize și design ingineresc, se va derula pe parcursul a 21 de luni în 2021 și 2022. Cea de-a doua, constând în implementarea propriu-zisă a programului de conservare a reactorului 1 de la Cernavodă, este programată pentru 2026-2027, după ce retehnologizarea Cernavodă va primi toate autorizațiile impuse de legislație.
Retehnologizarea presupune oprirea unității 1 a centralei timp de cel puțin 2 ani și jumătate, perioadă în care echipamentele vor fi deschise pentru efectuarea de lucrări și deci expuse accesului aerului. Pentru prevenirea coroziunii, este necesară implementarea unui program de conservare.
CITEȘTE ȘI Peste o sută de mineri de la Livezeni s-au blocat în subteran, din solidaritate cu cei de la Lupeni"Derularea procesului de retehnologizare presupune oprirea unității pentru o durată de minim 2,5 ani, pentru facilitarea desfășurării activităților de înlocuire a canalelor de combustibil, a tuburilor calandria și a fiderilor, implementarea modificărilor de proiect, inspecții, mentenanță etc. Aceste activități presupun drenarea și deschiderea sistemelor/echipamentelor, ceea ce va permite accesul aerului în interiorul lor și, implicit, favorizarea declanșării procesului de coroziune a suprafețelor materialelor acestora", se arăta în documentația de atribuire a contractului.
Potrivit sursei citate, perioadele lungi de menținere a suprafețelor interioare ale componentelor/sistemelor în contact cu aerul atmosferic conduc la favorizarea declanșării mecanismului de coroziune a materialelor componentelor sistemelor, iar în vederea menținerii integrității acestora se impune elaborarea unui program de conservare.
Până în prezent, Nuclearelectrica a finalizat mai multe proceduri de achiziții de servicii premergătoare retehnologizării reactorului 1 de la Cernavodă. Retehnologizarea propriu-zisă ar urma să înceapă către finalul anului 2026, costurile operațiunii fiind estimate preliminar la până la 1,5 miliarde euro. Studiul de fezabilitate privind retehnologizarea va fi finalizat până la sfârșitul lui 2021, iar pe baza concluziilor sale Nuclearelectrica urmează să ia decizia finală de investiție.
Studiul va trebui să evalueze inclusiv dacă, pentru a fi rentabilă economic, retehnologizarea va avea nevoie și de măsuri de sprijin din partea statului, cum ar fi garanții de stat pentru obținerea de finanțări și implementarea așa-numitelor "contracte pentru diferență" (CfD).