BNR vrea să cumpere energie electrică de 11,7 milioane de lei, după expirarea contractului cu Elsaco Botoșani

BNR vrea să cumpere energie electrică de 11,7 milioane de lei, după expirarea contractului cu Elsaco Botoșani
scris 2 oct 2015

Banca Națională a României vrea să cumpere energie electrică pentru a asigura alimentarea cu electricitate timp de trei ani atât a sediului central din București de pe Lipscani, cât și a celorlalte sucursale și agenții BNR din țară, valoare estimată a contractului fiind de 11,7  milioane lei, inclusiv TVA.

În afară de sediul central, BNR mai are patru sucursale regionale, în București, Cluj, Iași și Timișoara, precum și 16 agenții teritoriale în tot atâtea județe.

Urmărește-ne și pe Google News

Anul trecut, în septembrie, BNR a atribuit un contract similar, cu o durată însă de doar un an, traderului de energie Elsaco Energy din Botoșani, parte a grupului de companii Elsaco, controlat de patru antreprenori români, Valeriu Iftime (40%), respectiv Ovidiu Jitaru, Doru Popa și Petru Parfenov (fiecare cu 20%). 

Elsaco Energy SRL a câștigat licitația organizată anul trecut de BNR cu o ofertă de 2,432 milioane lei, în condițiile în care banca centrală estima inițial valoarea contractului la 3,1 milioane lei. BNR a primit atunci oferte de la 11 firme, însă doar cea a Elsaco Energy a fost declarată admisibilă, companiei din Botoșani atribuindu-se ulterior contractul de furnizare de energie electrică.

În 2014, Elsaco Energy a avut pierderi de 433.860 lei, aproape duble față de anul anterior, la o cifră de afaceri de 1,132 milioane lei, cu un număr de 8 salariați. Firma a fost înființată în 2013, iar în anul respectiv, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, firma a avut venituri de 2 (doi) lei, înregistrând pierderi de 233.118 lei, cu 4 salariați. Potrivit site-ului propriu, printre clienții mari ai Elsaco Energy s-au mai numărat sau se numără șantierul naval Damen Galați, Napolact și Friesland.

Grupul Elsaco, compus din mai multe companii care activează în energie, infrastructură și utilități, estimează pentru acest an o cifră de afaceri totală de peste 500 milioane lei, de trei ori mai mare decât cea înregistrată în 2014. Creșterea se bazează, potrivit declarațiilor companiei, pe două proiecte noi cu termen de finalizare anul acesta, respectiv construcția unui grup de cogenerare pentru alimentarea cu energie termică a municipiului Oradea și retehnologizarea magistralei 2 a rețelei de transport energie termică din Iași. În iulie, Elsaco a finalizat construcția unei centrale în cogenerare pentru fabricantul de produse chimice Chimcomplex Borzești, proiect în valoare de peste 14 milioane euro, finanțat din fonduri europene. Grupul Elsaco a fost înființat în 1994.

BNR înăsprește criteriile de selecție

Potrivit anunțului de achiziție publicat recent de BNR, pentru atribuirea contractului de furnizare de energie electrică, banca centrală va organiza o licitație deschisă electronică, data limită de trimitere a ofertelor sau a cererilor de participare fiind 16 noiembrie 2015, ora 10:00. Ofertele primite vor fi deschise de BNR a doua zi, pe 17 noiembrie, tot la ora 10:00.

Ofertanții trebuie să dispună de licență de furnizare de energie electrică emisă de ANRE. Firmele străine care nu au licență emisă de ANRE pot prezenta, la depunerea ofertelor, documente echivalente emise de autoritățile competente din țările din care provin.

La licitație vor putea participa doar furnizori de energie cu cifră de afaceri medie pe ultimii trei ani de cel puțin 18,891 milioane lei. Ofertanții vor trebui, de asemenea, să facă dovada capacității lor tehnice de a presta serviciile solicitate, prin prezentarea principalelor contracte semnate și executate în ultimii tri ani sau prin prezentare de recomandări de la beneficiari sau de certificate constatatoare emise potrivit legislației din domeniul achizițiilor publice.

"Ofertantul trebuie să facă dovada că a furnizat, în cadrul unuia sau a maxim trei contracte, produse de natura celor prevăzute în cadrul caietului de sarcini. Din lista principalelor livrări de produse efectuate în ultimii trei ani trebuie să rezulte că ofertantul a furnizat energie în cantitate cumulată egală cu cea menționată în caietul de sarcini, la nivelul unui contract sau maxim trei contracte de furnizare", se arată în anunțul de participare publicat de BNR.

Garanția de participare la licitație este de 188.900 lei pentru furnizorii mari și de 50% din această sumă pentru IMM-uri. Garanția de bună execuție, care se poate constitui fie prin scrisoare de garanție bancară, fie prin poliță de asigurare a garanției, este de 10% din valoarea contractată, fără TVA.

La etapa finală de licitație electronică vor participa numai ofertanții care au depus oferte admisibile și cărora le-au fost transmise invitații de participare la această fază de către autoritatea contractantă. Data la care se va desfășura licitația electronică va fi comunicată operatorilor economici prin invitația de participare.

"Etapa finală de licitație electronica se va desfășura într-o singură rundă. Elementul care face obiectul procesului de ofertare este prețul. Ofertele depuse de operatorii economici în cadrul licitației electronice nu pot decât să îmbunătățească ofertele depuse anterior organizării acestei faze. Operatorii economici au posibilitatea de a-și determina poziția pe care o ocupă în clasament, întrucât pe toată perioada desfășurării rundei electronice aceștia pot vizualiza poziția pe care se află. În cazul în care ofertantul nu modifică oferta inițială, la stabilirea clasamentului final, SEAP va lua în considerare oferta depusă anterior, respectiv la inițierea licitației electronice", se mai arată în anunț.

Dacă după etapa de licitație electronică rămân mai multe oferte cu prețuri egale clasate pe primul loc, departajarea se va face prin prezentarea de noi oferte financiare, cu noi prețuri, în plicuri sigilate care vor fi deschise de comisia de evaluare.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
energie electrica
furnizare energie electrica
achizitii publice
elsaco