Producătorul francez de anvelope Michelin, cu afaceri anuale de aproape 30 miliarde euro, dă un nou avantaj României, hotărând acum să mute și posturi de back-office din fabrica sa emblematică localizată în Stoke-on-Trent (Marea Britanie) către filiala de pe piața românească, relevă datele analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Profit.ro a anunțat în primăvară că Michelin va închide fabrica pentru camioane grele din Polonia, de la Olsztyn, unde lucrează circa 430 de angajați, și va muta parte din producție în România, argumentând prin costurile mai mici de pe piața românească.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Noua decizie de acum a gigantului francez este de a muta și circa 60 de posturi de back-office (din departamentul de asistență non-producție) spre Europa de Est, dintre care 22 spre România (București), până la sfârșitul anului viitor, și 39 spre Polonia (Varșovia), până în septembrie 2025.
Mișcarea va genera automat concedieri în Marea Britanie.
„Pe piețele extrem de competitive din Europa, Michelin este forțat în mod constant să extragă valoare de pe piață în timp ce lucrează la structurile de costuri pentru a obține o rentabilitate durabilă în Marea Britanie și Irlanda. Consultările urmează să înceapă acum pentru a reduce sau a preveni concedierile.
În conformitate cu valoarea de bază a respectului pentru oameni a Michelin, bunăstarea angajaților săi va fi o parte fundamentală a procesului. Michelin se va asigura că angajații afectați sunt primii informați despre încheierea acestor discuții”, este mesajul companiei.
CITEȘTE ȘI FOTO Plimbări cu tramvaie de epocă și curse demonstrative ale Trenului Metropolitan, în BucureștiMichelin UK are 720 de angajați.
Profit.ro a anunțat recent că, în România, producătorul francez de anvelope a avut, în 2023, afaceri de peste 5,36 miliarde de lei, cu 3% mai mult decât în 2022, cea mai mare cifră din istoria companiei, fiind al doilea an consecutiv în care compania are pe piața locală afaceri de peste un miliard de euro.
Compania a intrat însă pe pierderi, cu un minus de 77 de milioane de lei, de la un profit de 120 de milioane de lei în anul precedent.
CITEȘTE ȘI FOTO Wizz Air lansează un nou abonament cu reduceriAre în România peste 4.911 de angajați, 3 fabrici (2 la Zalău și una la Florești), o rețea comercială și un centru de servicii partajate.
Începând cu anul 2005, România a devenit centru regional pentru operațiunile comerciale ale grupului Michelin în Albania, Bulgaria, Croația, Bosnia, Macedonia, Muntenegru și Serbia.
Începând cu anul 2018, Bucureștiul a devenit centru de coordonare a regiunii Europa Centrală, care include 20 de țări precum Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Croația, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia și Ungaria.
Michelin, cu aproximativ 123.000 de salariați la nivel mondial, și-a început activitatea în România în august 2001.
CITEȘTE ȘI VIDEO ANUNȚ Prima centură rutieră care va fi deschisă în acest an, în următoarele oreCompania a anunțat, la finele anului trecut, închiderea a trei unități de producție din Germania și transferarea în Polonia a centrului de servicii pentru clienți, indicând "lipsa competitivității operațiunilor noastre germane pentru piețele europene și de export".
Compania a decis atunci că va opri activitatea la fabricile sale din Karlsruhe, Trier și Homburg până la finalul lui 2025, fiind afectați 1.532 de angajați. În prezent, Michelin are peste 8.000 de angajați în Germania, Austria și Elveția.
Cu doar o lună înainte, Michelin a concediat 1.400 de angajați în Statele Unite.