Documentația pentru licitația lucrărilor de proiectare și execuție a Drumului Expres Bacău-Piatra Neamț, de 51 kilometri, a fost transmisă la Agenția Națională pentru Achiziții Publice. Contractul este estimat la 6 miliarde lei fără TVA

Documentația pentru licitația lucrărilor de proiectare și execuție a Drumului Expres Bacău-Piatra Neamț, de 51 kilometri, a fost transmisă la Agenția Națională pentru Achiziții Publice. Contractul este estimat la 6 miliarde lei fără TVA
scris astăzi, 18:19

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță că a transmis, spre validare, la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), documentația pentru licitația de proiectare și execuție a Drumului Expres Bacău-Piatra Neamț.

Contractul este estimat la 6 miliarde lei fără TVA, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Unele mașini din România și-au schimbat proprietarul de până la 24 de ori. Sute de mii de kilometri sunt șterși de pe odometre CITEȘTE ȘI Unele mașini din România și-au schimbat proprietarul de până la 24 de ori. Sute de mii de kilometri sunt șterși de pe odometre
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

”Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, astăzi, spre validare, la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, documentația pentru licitația de proiectare și execuție a Drumului Expres Bacău-Piatra Neamț”, anunță CNIR.

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț are o lungime de 51 kilometri și va asigura condiții moderne de transport între cele două municipii, reducerea traficului greu și de tranzit în interiorul celor două orașe, precum și legătura municipiului Piatra Neamț la Autostrada Moldovei A7. Contractul va fi licitat într-un singur lot, iar durata de realizare este de 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor).

Capacități Tehnice:

• 30 structuri (poduri, pasaje, viaducte) cu o lungime totală de aprox. 16 kilometri. Din cele 30 de lucrări de artă, două structuri au peste 1000 de metri, cel mai lung fiind viaductul de 1072 metri la nodul rutier de conexiune cu Autostrada Moldovei A 7, secțiunea Bacău-Pașcani,

• 5 noduri rutiere: nod rutier tip ”trompetă” - conexiune A7 la km 0, nod rutier Racova pentru conexiunea cu DN 15, nod rutier Podoleni, nod Săvinești și nod rutier Piatra Neamț

• Spațiu de servicii tip S 3

• Centru de Întreținere și Coordonare (CIC)

Pe traseul care se desfășoară în județele Bacău și Neamț sunt prevăzute perdele forestiere (aprox. 20 kilometri lungime).

Renault renunță la importurile Nissan în România CITEȘTE ȘI Renault renunță la importurile Nissan în România

În criteriile de atribuire a fost prevăzută acordarea punctajului suplimentar pentru constructorul care angajează persoane fără loc de muncă din județele Bacău și Neamț, studiul de fezabilitate estimând a fi necesare, în total, 1.800 de locuri de muncă pe perioada execuției lucrărilor. De asemenea, pentru utilizarea conceptului BIM (Building Information Modelling), CNIR a stabilit un punctaj de 6 %.

Etapele premergătoare transmiterii documentației către ANAP:

Pe 23 octombrie 2024, CNIR a transmis către Consiliul de Administrație referatul de aprobare pentru contractul ”proiectare și execuție Drum Expres Bacău-Piatra Neamț”.

Pe 14 noiembrie 2024, consiliul de administrație al CNIR a supus analizei necesitatea și oportunitatea ,,Contract achiziție publică proiectare și achiziție Drum Expres Bacău-Piatra Neamț”.

Pe 28 noiembrie 2024, conducerea executivă a CNIR primit decizia Consiliului de Administrație care a permis, transmiterea documentației, joi,, către ANAP.

Necesitatea realizării drumului expres Bacău – Piatra Neamț a fost identificată și cuantificată la nivel general prin Master Planului General de Transport al României și în cadrul Programului Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030.

viewscnt
Afla mai multe despre
tva
drum expres