Tesla va trimite o echipă din Statele Unite spre India, până la sfârșitul lunii aprilie, pentru a studia zonele în vederea construirii unei fabrici de mașini electrice, o investiție estimată între 2 și 3 miliarde de dolari.
Orientarea spre India vine într-un moment în care cererea de vehicule electrice încetinește pe principalele sale piețe, din SUA și China, arată Financial Times.
Acum, producătorul de vehicule electrice se va concentra asupra statelor indiene care au centre auto, cum ar fi Maharashtra, Gujarat și Tamil Nadu.
India a redus luna trecută taxele de import pentru anumite vehicule electrice produse de producătorii de automobile care se angajează să investească cel puțin 500 de milioane de dolari și să înceapă producția internă în termen de trei ani, o mișcare care a fost văzută ca sprijinind planurile Tesla pentru piață.
Compania a încercat să intre în India de mulți ani, dar New Delhi dorea un angajament față de producția locală.
Profit.ro a relatat anterior că frânarea puternică a pieței de vehicule electrice împreună cu schimbările din uzinele în care este fabricat Model 3 au adus la Tesla primul declin al vânzărilor din ultimii patru ani, marcând practic intrarea companiei americane într-o perioadă complet nouă.