Ianuarie rămâne luna celor mai mici prețuri la biletele de avion, în medie cu până la 60% sub nivelul obișnuit către destinații precum Milano, Paris, Londra, Leeds, Malaga, Pescara, Viena, Londra sau Bari, arată o analiză publicată de o platformă de rezervări online.
'După îndelungi analize ale sistemelor de rezervare de bilete de avion și ale rezervărilor făcute de români, Vola.ro confirmă că luna Ianuarie este cea mai bună pentru a rezerva bilete de avion la cele mai mici prețuri. Zborurile cumpărate de Ieftinuarie sunt, în medie, cu până la 60% mai ieftine decât cele achiziționate în restul anului. Pe lângă cele mai mici tarife ale anului, această ediție de Ieftinuarie aduce și un parteneriat exclusiv cu Revolut, banca digitală cu peste patru milioane de clienți în România. În perioada Ieftinuarie, cele mai accesibile biletele de avion de pe Vola.ro sunt sub 30 de euro, pentru destinații precum Milano, Paris, Londra, Leeds, Malaga, Pescara, Viena, Londra sau Bari. De asemenea, există și numeroase zboruri sub 50 de euro spre orașe ca: Pisa, Basel, Roma, Oslo, Napoli, Stockholm, Valencia sau Copenhaga', menționează reprezentanții companiei, într-un comunicat.
În plus, destinațiile care sunt de obicei mai scumpe beneficiază de prețuri speciale în ianuarie, iar printre orașele care pot fi vizitate în 2025 cu sub 100 de euro se află: Marrakech - cu prețuri de la 62 de euro, Dublin (de la 63 de euro), Lisabona (de la 66 de euro), Salzburg (de la 74 de euro), Helsinki (de la 79 de euro), Mykonos (de la 90 de euro), Santorini (de la 91 de euro) și Zurich (de la 95 de euro), scrie Agerpres.
De asemenea, există rute noi cu plecare din România sau destinații mai puțin cunoscute, cu prețuri accesibile: București - Leipzig, cu zboruri de la 43 de euro, București - Salerno (de la 47 de euro), București - Riga (de la 77 de euro) și București - New York (de la 500 de euro).
Potrivit sursei citate, clienții care vor să își planifice următoarele călătorii pot profita de campania Ieftinuarie pentru a rezerva zboruri la tarife accesibile pentru întregul an.
Totodată, cei care cumpără bilete de avion în această perioadă și vor efectua plățile prin Revolut Pay vor primi de zece ori mai multe RevPoints.
Datele recente de la Revolut arată că românii au cheltuit aproximativ 600 de milioane de euro în Germania, Italia, Marea Britanie, Spania și Olanda, primele cinci destinații în funcție de sumele cheltuite. Utilizatorii români Revolut au efectuat tranzacții în valoare de 66 de milioane de euro în străinătate, cele mai multe (7,5 milioane) fiind realizate în Germania.
Cheltuielile totale în străinătate au crescut cu 42%, în 2024 comparativ cu 2023, în timp ce suma medie pentru plata cu cardul peste hotare a fost de 21 de euro.
Vola.ro este lider de piață în România, compania având o prezență puternică și în Polonia, Bulgaria și Moldova. De la înființarea din 2007, Vola.ro a înregistrat o creștere rapidă, extinzându-și constant atât cifra de afaceri, cât și numărul de angajați și clienți.
În 2024, Resource Partners, unul dintre cei mai importanți manageri regionali de fonduri de tip private equity din Europa Centrală și de Est achiziționează o participație de 80% din capitalul grupului ITH din care face parte Vola.ro.