Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă din Contanța. Sunt afectate aproximativ 49.000 de exemplare

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă din Contanța. Sunt afectate aproximativ 49.000 de exemplare
scris astăzi, 18:38

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat la o fermă din județul Constanța, au anunțat, joi, reprezentanții Prefecturii Constanța, care au precizat că sunt afectate 49.000 de exemplare din cele 20 de hale ale exploatației. De asemenea, peste 1.200 de porci dintr-una din hale au fost uciși și îngropați.

Reprezentanții Prefecturii Constanța au anunțat că a avut loc ședința extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor - al județului Constanța – Unitatea Locală de Decizie (CLCB—UDL) în cadrul căreia a fost votată și aprobată Decizia nr. 2 ce prevede Planul de măsuri la confirmare în zona de protecție și cea de supraveghere a focarului de pestă porcină africană la o exploatație din localitatea Fântânele.

Urmărește-ne și pe Google News
Directorii companiilor europene de top sunt plătiți de 100 de ori mai mult decât angajații CITEȘTE ȘI Directorii companiilor europene de top sunt plătiți de 100 de ori mai mult decât angajații

Astfel, în urma analizelor, miercuri, a fost confirmată pesta porcină africană la nivelul Halei nr. 20 din cadrul unei ferme din Fântânele. În urmă cu o săptămână virusul fusese confirmat și la nivelul Halei nr. 14, scrie News.ro.

”Având în vedere viteza mare de propagare a virusului precum și contagiozitatea ridicată a acestuia, cu posibilitatea propagării și la exploatațiile din teritoriul adiacent fermei, se impune uciderea imediată și ecarisarea  întregului efectiv de animale din exploatație si distrugerea tuturor materialelor cu risc din focar prin metoda alternativă de neutralizare – îngropare - în zona aprobată de autoritățile competente. Sunt afectate aproximativ 49.000 de exemplare din cele 20 de hale ale exploatației”, au transmis reprezentanții Prefecturii Constanța.

Ei au precizat că până la data de 15 ianuarie, au fost uciși și îngropați circa 1.250 de porci aparținând exploatației – Hala 14.

viewscnt
Afla mai multe despre
fermă
pestă porcină africană