Și să mai spui că românii nu au educație financiară! Bunul-simț i-a împiedicat să pluseze la Nebunia Pământului. Când pretutindeni în lume se aruncă cu bani ieftini, noi am spus „pas” la o invitație de a fugări cu milioanele de euro o operă frumoasă, de patrimoniu, a unui artist de geniu, dar care nici pe departe nu poate fi corelată în România cu spirala aiuritoare a creditului din țările dezvoltate care a aruncat la cer cotațiile în piața artei.
Praful s-a așternut pe pământ întru cumințenia lucrurilor. Cel mai mare vârtej mediatic ce a înconjurat în România o operă de artă s-a terminat în uitare. Guvernul va da 10 milioane de euro pentru a cumpăra de la moștenitorii proprietarului sculptura lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”, restul până la 11 milioane euro venind din donațiile la una dintre cele mai gălăgioase campanii de strângere de fonduri. Mult zgomot pentru un milion de euro!
CITEȘTE ȘI Eu i-aș monta un soclu pe care să se puie S-a mobilizat guvernul, s-a format o oaste de strânsură de personalități publice, a vuit media, s-a cântat, s-a dănțuit, s-a recitat, au curs implorările, a venit o ploaie de incantații. Insensibilitate din partea românilor! Au ținut buzunarele cusute și au refuzat să se închine la noul totem al vibrației colective (pseudo)românești.
Concluzii copleșitoare au împovărat românii pentru (ne)participarea lor la cheta națională: nu îl respectăm pe Brâncuși, nu ne prețuim valorile, nu înțelegem arta modernă, ba chiar nu ne putem ridica la nivelul de asimilare a culturii, suntem primitivi, nu avem spirit civic, - ce mai încoace și încolo – ne aflăm la limita animalicului.
Prea săraci pentru a nu fi realiști. Nu putem concura cu nebunii lumii
Este, în realitate, bunul-simț cel care ne-a împiedicat să marșăm la o propunere egală cu Obrăznicia Pământului. Undeva înțelegem cu toții că atât de greu smulgem banii din economia națională pentru traiul de zi cu zi încât nu putem concura pentru a plăti prețuri nebunești pe operele de artă precum șeicii arabi, îmbogățiți chinezi sau potentații din Occident apropiați de țeava infinită de lichiditate a sistemului de credit global.
Nu înseamnă că nu prețuim arta sau nu o admirăm în latura ei intrinsecă. Doar că o adecvăm la posibilitatea unei Românii care este la periferia sistemului financiar global. Nu e chip să ținem pasul la sumele aruncate la nivel mondial în licitațiile de artă pentru că nu ne-ar ajunge cinci economii naționale să cumpărăm la cotații internaționale tot ce au produs vârfurile creativului popor român.
CITEȘTE ȘI Prostuții băncilor Singura variantă de a ne bucura de aceste valori este cea a protecționismului, prevăzut deja de legea patrimoniului care interzice vinderea peste graniță a marilor opere de artă naționale. Aflată sub incidența acestei legi, „Cumințenia Pământului” oricum nu risca să fie expatriată, astfel încât valoarea ei de piață era în mod normal una adecvată cererii interne și nu la ce se întâmplă la marile case de licitații din Londra, Paris și New York. Or, piața românească ne-a spus că valoarea „Cumințeniei Pământului” este un milion de euro – doar în condiții de publicitate intensă – până apare singurul nebun care este Guvernul să pluseze cu încă 10 milioane de euro.
Suspiciuni că schema retrocedărilor a ajuns și în piața artei
Un scepticism realist i-a ținut departe pe cetățeni să vină cu banii. Prea mulți au văzut pe strada lor cum nu știu ce imobil a fost „retrocedat” unor șmecheri care nu aveau nicio treabă cu moștenitorii, destui își amintesc despre cum se tăia coada pentru a ajunge în posesia acțiunilor Fondul Proprietatea, au mai aflat oamenii de anchetele procurorilor de la ANRP, cu toții au auzit sintagma „Mafia retrocedărilor” pentru a marșa la un demers egal cu Obrăznicia Pământului. „Ceva pute aici!”, și-au zis.
Nici nu știm bine cine sunt moștenitorii, nu știm cum se împart la sfârșit milioanele de euro. Ni s-a cerut să facem un sacrificiu ca să donăm pentru „Cumințenie” de dragul patriei, al artei, al lui Brâncuși. Până la urmă, de ce nu li s-ar fi cerut așa ceva vânzătorilor?! Cu un milion de euro se poate trăi decent aproape jumătate de viață. Dacă ar fi fost neîntrerupt în proprietatea familiei sunt aproape sigur că – mâini slabe – cedau opera undeva, în ultimele decenii, pe drumul între câteva zeci de mii de euro și un milion de euro. De ce dintr-o dată încremenire la 11 milioane de euro pentru o operă pe care fostul guvern nu era dispus să dea mai mult de 5 milioane de euro?!
CITEȘTE ȘI Ce-i lipsește lui Cioloș ca să câștige alegerile: un Donald Trump Oricum am întoarce-o, nu atât lipsa de credibilitate la nivelul societății românești cred că a fost cea care a fost determinantă în eșecul campaniei de strângere de fonduri, ci prețul intrinsec de plătit pentru operă. Oricât de frumoasă, oricât de genial Brâncuși, totuși suma de 11 milioane de euro iese din scala de valori a românului de rând. Sunt banii pe care i-ar câștiga în 2.000 de ani, dacă luăm în calcul salariul mediu net.
Din precaritatea economiei românești, cum să storci bani pentru a concura prețurile vehiculate la nivel mondial în piața artei, simptom nu atât a valorii propriu-zise a operelor, cât al exceselor aiuritoare dintr-un sistem de credit prost întocmit.
Sindrom al banilor ieftini
Este destrăbălarea din piața creditului și nu frumusețea operelor de artă cea care ridică prețurile pe acest segment. Sean Corrigan de la fondurile Diapason, specializate în plasamente pe piețele de mărfuri, folosește prețurile acțiunilor casei de licitații Sotheby’s ca pe un indicator al etapelor banilor ieftini. Raționamentul său este simplu: când condițiile de credit sunt excesiv de relaxate, lichiditatea abundentă se va revărsa pe mai multe categorii de active, prețurile plătite fiind uriașe. Aflate în extremitatea consumului discreționar, operele de artă vor fi țintite abia la finalul ciclului, iar valoarea intrinsecă a unei opere de artă va fi totdeauna greu de stabilit. Casele de licitații precum Sotheby’s obțin atunci venituri consitente din comisioane, iar prețul acțiunilor urcă în consecință. Dimpotrivă, perioadele de stres financiar vor găsi mai puțin cumpărători pentru operele de artă.
Așa cum se vede în graficul atașat, în etapele baloanelor speculative, prețul acțiunilor Sotheby’s, listate la New York, se tranzacționează la valori apropiate nivelului de 50 de dolari pe titlu, în timp ce la vreme de criză, când lumea uită de artă, cotația coboară sub 10 dolari/acțiune, așa cum s-a întâmplat și în timpul șocului financiar din 2008.
După cum se vede și pe grafic, Guvernul României este „frizerul” care a ales să cumpere „Cumințenia Pământului” la prețuri de case de licitație internaționale într-un punct mai degrabă de vârf al pieței artei. Bravo!
Licitația record de 706 milioane de dolari datează din mai 2015, când jucătorul global Christie's a reușit să plaseze la New York tabloul „Femeile de la Alger" al lui Pablo Picasso, la prețul de 179,36 milioane dolari, depășind vechiul record (nominal) de 142,4 milioane dolari plătit în anul 2013 pentru lucrarea "Trei studii ale lui Lucian Freud" realizată de Francis Bacon. În aceeași licitație a fost vândută și cea mai scumpă sculptură din lume, a artistului Alberto Giacometti, și pentru a fost achitată suma de 141,3 milioane dolari.
De la licitația de pomină, în noiembrie 2015 am mai avut o astfel de „Obrăznicie a Pământului”: un nud de Amedeo Modigliani a fost cumpărat de un miliardar chinez pentru 170 milioane euro.
Nu există donații care să se pună cu fabricile de bani ale sistemului bancar global
Nu ne putem pune cu așa ceva! Nu ne-ar ajunge toți banii pământului României spre a licita acolo unde magnații planetei plusează cu lichiditatea abundentă creată în gol de un sistem bancar mondial care merge spre ruină. Dacă noi am piramida în așa hal pe piața creditului, am avea o inflație cât minunea arhitecturii construită spre a-i servi de monument funerar lui Kheops.
Este ceea ce, de bun-simț, au adulmecat cei care au rămas insensibili la propaganda care a însoțit strângerea de fonduri. Ne place arta, dar nu este problema în partea de ofertă cea care determină anomaliile din această piață. Este cererea cea care distorsionează până la malformare ceea ce percepem ca valoare a operei de artă, respectiv banii-credit creați în abundență.
România nu se poate adăpa la un sistem de credit global la a cărei periferie este. Ceea ce este bogăție pentru cei care, având primii acces la dolarii inflaționiști, se pot juca de-a iubitorii de artă plătind prețuri exorbitante, pentru noi înseamnă scumpiri, cămătărie și sărăcie. Cum să ne jucăm atunci de-a nababii, aruncând cu milioanele de euro pentru opere de artă, plătind oameni pe care nu-i cunoaștem?!
Mai bine stăm cuminți! Nu este lipsa de respect pentru Brâncuși, nu este nesocotire a valorilor românești, nu lipsa de iubire față de artă, nu este dispreț față de cultură și – Nu! – nu suntem primitivi. Am ales să rămânem cuminți față de nebunia din jurul nostru. Pământul s-a obrăznicit. O criză va să vie peste el.
