Într-un peisaj economic foarte dinamic, afacerile de familie sunt adesea percepute ca modele de reziliență și adaptare. Cu toate că nu au mereu parte de aceeași atenție ca unele companii listate la bursă, afacerile de familie reprezintă o resursă de exploatat și explorat pentru mediul de afaceri în ansamblu, deoarece aceste afaceri, care pot varia de la o mică afacere locală până la corporații multinaționale cu impact global, îmbrățișează principiile sustenabilității pe termen lung și ale construirii de parteneriate solide.
Există, la începutul acestui an, o așteptare firească la nivel european referitoare la adoptarea măsurii de reducere a dobânzilor. Este, oare, realistă această așteptare a pieței?
The ‘Educated Romania’ slogan has correctly identified a pressing problem, generated almost complete national consensus for taking urgent action – and in the end never left the talk-show studio. These days, a new slogan is taking shape in the public consciousness: “Exporting Romania”.
În lumea interconectată de astăzi, în contextul internațional mai mult decât complicat pe care îl traversăm, o prezență constantă, activă și influentă a României pe scena globală ar fi nu doar un avantaj evident, ci o necesitate. Astfel, organizarea unei „Romanian House Davos” / Casa României în cadrul World Economic Forum (Forumului Economic Mondial) de la Davos ar putea oferi o oportunitate unică pentru România de a-și evidenția, extinde și consolida rolul pe arena globală.
Forumului Economic Mondial (WEF) provoacă din nou. De data aceasta, WEF provoacă lumea să mediteze dar și să acționeze în sensul reconstrucției încrederii la nivel general, global. Chemați “să facă un pas înapoi”, liderii lumii ar trebui -potrivit WEF- să vină cu soluții de restabilirea încrederii la trei niveluri fundamentale: în viitor, în interiorul societăților și între națiuni.
Ca parte a ambițiilor Pactului Ecologic European, România s-a angajat să își reducă cu 95% emisiile de dioxid de carbon până în 20501
Avea nea Nicu (dimpreună cu toată camarila) niște fraze stas, pe care le furniza cu orice ocazie. Da’ și ele, ocaziile, nu mai conteneau să se ivească la tot pasul. Cea mai folosită, mai ales în ultimul deceniu, era aia cu „un an hotărâtor”. Nu’ș cum dracu se făcea, dar fiecare an era, pe rând, tot mai hotărâtor. Dacă m-ar citi acum, cred că împușcatul s-ar răsuci în mormânt, căci, iată, am ajuns și noi la vorba lui. 2024 e un an hotărâtor. Nu pentru noi, poporul, prostimea, ci exclusiv pentru partide, lideri, băgători de seamă, țuțeri, țucălari, funcționari de stat. Pentru ei toți e unul decisiv, criminal, entuziasmat, pe viață sau pe moarte. Acum ori niciodată.
Sistemul RO e-Factura, mult discutat în această perioadă, este o inițiativă importantă a procesului de digitalizare, care poate conduce, la un moment dat, la o mai bună colectare a taxelor la Bugetul de Stat. Însă, cum drumul spre iad este pavat cu bune intenții, acest sistem are și neajunsuri care generează, deja, multe bătăi de cap firmelor.
Nu aș fi scris acest articol dacă, la hipermarket, nu mi-ar fi sărit în ochi inscripția de pe un pachet cu jumări (ați citit bine, jumări): „Nu conține gluten”. Sau, într-un alt magazin, „Profită de ofertă… și cumpără online lapte de… fără gluten” Am râs. Au porcul și vaca gluten? Sau or fi jumări din înlocuitor sintetic de porc și lapte din distilat de cereale? Cine mama dracului își poate închipui o vacă (sau un porc) cu gluten, deși, săracii, consumă la greu cereale. De ce e nevoie de o astfel de precizare? După câteva secunde, m-am lămurit. Inscripția era la mișto.
“Republica cetățenilor” cedează pas cu pas locul “republicii fanilor”, spre aceasta din urmă îndreptându-se “en fanfare” societatea românească din ce în ce mai polarizată. Odată cu suprimarea republicii socialiste în urmă cu 34 de ani, România pornea pe drumul unei republici democratice, “a cetățenilor”. Dar clădirea unei democrații funcționale și construcția unei economii de piață liberă s-au dovedit a fi mai dificile și de mai lungă durată decât credeam în zorii acestor transformări. După ce o scurtă durată post-decembristă devenise “țara speranțelor”, România își punea în frunte dezonoranta etichetă a “țării mineriadelor”, apoi îmbrăcase haina “țării tuturor posibilităților”, sporindu-și din nou speranțele cu privire la integrarea ei în clubul “țărilor europene”. Însă, insidios și tenace, un alt proces de transformare pusese stăpânire pe această țară. Poate că fără să vrea neapărat, dar poate pe alocuri chiar plăcându-i, România a devenit “țara păcănelelor” (după cum a definit-o un antreprenor autohton), îndreptându-se în același timp cu pas alert spre o “republică a fanilor”, lăsând în urmă mult râvnita inițial “republică a cetățenilor”.