Mai mulți cumpărători europeni de gaze sunt aproape de semnarea unui acord comercial cu Azerbaidjan, acord care va permite continuarea livrărilor de gaze naturale spre continent și după ce acordul de tranzit dintre Rusia și Ucraina va expira, la finele acestui an, transmite Bloomberg.
Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, o serie de companii din Ungaria și Slovacia sunt aproape de semnarea unui contract privind livrare unei cantități cuprinse între 12 și 14 miliarde metri cubi de gaze pe an din Azerbaidjan. Livrările se vor face prin aceeași rețea de conducte care acum transportă gaze naturale via Ucraina spre Uniunea Europeană.
Practic, livrările de gaze din Azerbaidjan vor înlocui gazele rusești pe care Europa le primește acum conform acordului de tranzit dintre Rusia și Ucraina. Contractul va avea nevoie să includă și un așa-numit "acord swap" între Azerbaidjan și Rusia, pentru că Azerbaidjan nu are suficiente capacități de export pentru a înlocui actualele livrări rusești, scrie Agerpres.
Imediat după anunțarea progreselor în discuțiile dintre cumpărătorii europeni și Azerbaidjan, prețul de referință la gaze naturale pe piața din Europa a scăzut cu până la 8,1%, dar ulterior a recuperat o parte din pierderi.
Finalizarea acestui acord ar putea ajuta la stabilizarea prețurilor, care recent au fost destul de volatile. Cu toate acestea, Comisia Europeană a apreciat că securitatea energetică a regiunii nu va fi pusă în pericol după expirarea acordului de tranzit dintre Rusia și Ucraina. Slovacia și Austria se numără printre țările europene care continuă să importe gaze naturale prin conducte.
Conform acordului comercial, Socar (compania energetică de stat din Azerbaidjan) ar livra gaze la punctul Sudzha amplasat la granița dintre Rusia și Ucraina. De acolo, gazele vor fi preluate de grupul ungar MVM Zrt. și cel slovac Slovensky Plynarensky Priemysel AS, care le vor aduce în Europa. Orice acord comercial va avea nevoie de sprijinul politic al autorităților ucrainene, pentru a permite operatorului rețelei de gazoducte din Ucraina să rezerve capacitate.
Grupul austriac OMV a informat că și-a diversificat contractele de aprovizionare și poate continua să livreze gaze către clienții săi chiar dacă livrările din Rusia vor fi oprite.
CITEȘTE ȘI FOTO Înțelegere surpriză pentru proiectul aurifer din România al canadienilor Euro Sun, al doilea ca mărime din Europa: Cel mai mare comerciant de materii prime din lume cumpără în avans toată producțiaÎnainte de război, Gazprom furniza Europe mai mult de o treime din necesarul său de gaze naturale, dar între timp regiunea și-a diversificat sursele de aprovizionare. UE se bazează în prezent mai mult pe alți furnizori, inclusiv Norvegia, Africa de Nord, Azerbaidjan și gaze naturale lichefiate de pe piața mondială.
Un eventual acord ar permite Ucrainei să primească în continuare tarifele de tranzit pentru utilizarea rețelei sale de conducte, care în ultimii ani au adus la bugetul Ucrainei aproximativ 800 de milioane de dolari pe an. Pentru Azerbaidjan, acordul ar consolida legăturile sale energetice cu Europa.
Azerbaidjanul, care a început să vândă gaze Europei în 2020, furnizează în prezent gaze naturale în opt state din Europa și are un acord cu regiunea să își dubleze exporturile până în 2027.