Sosirile în structurile de primire turistică, în creștere. De unde vin turiști străini

Sosirile în structurile de primire turistică, în creștere. De unde vin turiști străini
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 mai 2024

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în primul trimestru al anului, au însumat 2,471 milioane persoane, în creștere cu 2,4% față de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). Din numărul total de sosiri, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 83,2%, în timp ce sosirile turiștilor străini au reprezentat 16,8%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Sosiri și înnoptări ale turiștilor în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare, în perioada ianuarie-martie 2024

”Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în perioada 01.01.-31.03.2024, au însumat 2.471.200 persoane, în creștere cu 2,4% față de perioada 01.01.-31.03.2023. Din numărul total de sosiri, în perioada 01.01.-31.03.2024, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 83,2%, în timp ce sosirile turiștilor străini au reprezentat 16,8%”, arată datele INS.

Britanicii construiesc prima instalație avansată din Europa pentru producerea combustibilului nuclear CITEȘTE ȘI Britanicii construiesc prima instalație avansată din Europa pentru producerea combustibilului nuclear

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în perioada 01.01.-31.03.2024 au însumat 4.671.800, în creștere cu 2,4% față de cele din perioada 01.01.-31.03.2023, scrie News.ro.

Din numărul total de înnoptări, în perioada 01.01.-31.03.2024, înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 80,3%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 19,7%.

Durata medie a șederii în primul trimestru din acest an a fost de 1,8 zile la turiștii români, iar la turiștii străini 2,2 zile

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada ianuarie-martie 2024 a fost de 23% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în scădere cu 0,5 puncte procentuale față de perioada similar din 2023.

Pe județe, în perioada 01.01.-31.03.2024, numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), a înregistrat valori mai mari în: Municipiul București (425.500 persoane), Brașov (325.700 persoane) și Prahova (141.600 persoane), iar înnoptările turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), au înregistrat valori mai mari în: Municipiul București (858.900 persoane), Brașov (618.300 persoane) și Prahova (283.500 persoane).

Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în perioada 01.01.-31.03.2024 au provenit din: Italia (51.600 persoane), Germania (37.200 persoane) și Regatul Unit (26.700 persoane).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 01.01.-31.03.2024 de 3.002.900 persoane, în creștere cu 6,5% față de perioada 01.01.-31.03.2023.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 01.01.-31.03.2024 de 4.478.300 persoane, în creștere cu 10,2% comparativ cu perioada 01.01.-31.03.2023.

TeraPlast își majorează afacerile cu o cincime, dar începe anul 2024 pe pierdere CITEȘTE ȘI TeraPlast își majorează afacerile cu o cincime, dar începe anul 2024 pe pierdere

Sosiri și înnoptări în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare în luna martie

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în luna martie 2024 au însumat 854.900 persoane, în creștere cu 4,9% față de cele din luna martie 2023.

Din numărul total de sosiri, în luna martie 2024, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 81%, iar sosirile turiștilor străini 19,0%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în luna martie 2024 au însumat 1.601.000, în creștere cu 5,1% față de cele din luna martie 2023.

Din numărul total de înnoptări, în luna martie 2024, înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 78,2%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au înregistrat un procent de 21,8%.

Durata medie a șederii în luna martie 2024 a fost de 1,8 zile la turiștii români iar la turiștii străini de 2,1 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna martie 2024 a fost de 22,9% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de luna martie 2023.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna martie 2024 au însumat 1.114.100 persoane, în creștere cu 10,5% față de luna martie 2023.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în luna martie 2024 au însumat 1.488.500 persoane, în creștere cu 9,9% comparativ cu luna martie 2023.

viewscnt
Afla mai multe despre
cazare
turism