Marca Volkswagen își continuă marșul de recuperare a scăderilor cauzate de criza dieselurilor și anunță o creștere de peste 7 procente în ianuarie, cu un volum record de automobile vândute la nivel global.
Controversele din jurul manipulării testelor de poluare ale motoarelor diesel de către Volkswagen au luat o nouă turnură după ce producătorul auto german și-a cerut scuze pentru un studiu în care mai multe maimuțe au fost expuse la gaze de eșapament, pentru a fi studiate efectele acestora, transmite Bloomberg.
Volkswagen a publicat rezultatele finale ale vânzărilor pentru 2017, cu un total ce fusese anticipat, 10,74 milioane de autovehicule, după o lună decembrie foarte bună.
Volkswagen a prezentat la Detroit, în cadrul evenimentului special al companiei, la debutul salonului auto NAIAS, noua generație Jetta, anunțând oficial că acest model nu va mai fi vândut în Europa.
Grupul auto german Volkswagen a anunțat duminică, la Salonul auto de la Detroit, că divizia sa principală VW a vândut în 2017 un număr record de 6,23 milioane de vehicule, cu 4,2% mai mult decât în 2016, în condițiile în care cererea crescută de modele VW în China și cele două Americi a devansat declinul înregistrat în Europa Occidentală, transmite Reuters.
Vânzările Volkswagen AG au urcat anul trecut la aproximativ 10,7 milioane de vehicule, grupul german fiind în grafic pentru a-și păstra titlul de cel mai mare producător auto din lume, înaintea companiei nipone Toyota, a anunțat publicația Bild am Sonntag, citând estimări din interiorul VW, transmite Reuters.
Volkswagen AG va raporta anul acesta rezultate excelente la nivel de grup, datorită vânzărilor record de vehicule și a reducerii cheltuielilor, a afirmat directorul general Matthias Mueller într-un interviu acordat săptămânalului german Welt am Sonntag, transmite Reuters.
Grupul german Volkswagen anticipează ieșiri de capital de 4-5 miliarde de euro în 2018, legate de scandalul manipulării testelor de poluare ale vehiculelor diesel, a declarat directorul financiar al producătorului auto, Frank Witter, transmite Reuters.
Volkswagen a oprit livrările către dealeri a vehiculelor multivan T6, după ce a constat că modelul diesel are emisii excesive de oxid de nitrogen și a comunicat datele autorității de reglementare a sectorului auto din Germania, KBA, transmite Reuters, citată de News.ro.
ANAF a scos la vânzare 14 mașini, procedura fiind aceea de vânzare directă, care, spre deosebire de licitație, presupune că mașina este vândută pe loc persoanei care achită prețul cerut. Printre mașinile puse la vânzare sunt mărci precum Opel, Ford, BMW sau Lexus.
Grupul auto german Volkswagen poartă discuții vizând preluarea unei participații la GAZ, un producător rus de autovehicule comerciale ușoare, au declarat vineri pentru Reuters mai multe surse din apropierea discuțiilor.
Saxonia Inferioară, landul german în care se află sediul Volkswagen AG, acționar al companiei, al doilea ca număr de acțiuni, a anunțat că nu dorește să renunțe la participație, în pofida presiunilor mai multor partide politice din regiune.
onsiliul de Supervizare al Volkswagen AG discută un plan pe cinci ani care prevede investiții totale de peste 70 de miliarde de euro (82,5 miliarde de dolari), pentru a transforma grupul german într-un lider global în domeniul vehiculelor electrice, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Volkswagen a înmatriculat în Germania 6 avioane care fuseseră inițial înregistrate în Insulele Cayman, potrivit unui purtător de cuvânt al grupului, care a confirmat un articol apărut în publicația Welt am Sonntag, transmite Reuters.
Livrările de autoturisme autohtone au înregistrat a treia lună consecutivă de scădere, în septembrie, în timp ce mașinile noi de import continuă să crească. Modelul Dacia Logan înregistrează pentru prima dată un declin, de la începutul anului, de 0,2%.
CEO-ul VW Group, Matthias Muller, a apreciat că „afacerea noastră este puternică, poziția financiară este robustă”, după publicarea rezultatelor financiare ale companiei la sfârșitul trimestrului al treilea din 2017. VW Group a înregistrat creșteri pe toate planurile, venituri, profit operațional și lichidități.
Volkswagen, BMW și Daimler au avertizat autoritățile de reglementare din Uniunea Europeană că un plan de recomandări privind redevențele pentru brevete, care în opinia lor favorizează Qualcomm și Ericsson, ar putea afecta consumatorii și îngrădi inovația, miza fiind vânzări de ordinul miilor de miliarde de dolari, relatează Reuters.
Comisia Europeană și autoritatea germană din domeniul concurenței au efectuat, în această săptămână, o inspecție neanunțată la sediul BMW din Munchen, în urma unor informații apărute în presă privind existența unui cartel între cei mai mari producători auto din Germania.
Grupul Volkswagen, care cuprinde 12 mărci diferite de autoturisme, vehicule comerciale și motociclete, a depășit un prag istoric în luna septembrie, cu 1 milion de vehciule vândute, marcând clar faptul că au fost depășite criza motoarelor diesel și scandalul testelor de emisii.
Volkswagen pregătește rezilierea contractelor delaerilor săi începând cu 2020, potrivit unor informații neconfirmate, apărute în presa din Germania. Anterior, Jurgen Stackman, șeful vânzărilor VW, a declarat că grupul dorește reducerea rețelei de dealeri, trecerea la vânzările online și creșterea profitabilității pe dealer.
Volkswagen a constituit provizioane suplimentare de 2,5 miliarde de euro pentru acoperirea costurilor generate de scandalul emisiilor poluante, scandal care a înghițit deja fonduri de peste 22 miliarde de euro din rezervele grupului german.
Livrările de autoturisme au crescut în luna august, revenind după scăderea ușoară din iulie. Cu toate acestea, volumul de mașini vândute a fost mai mic decât cel din iulie, august fiind principala lună de concedii. În pofida rezultatelor bune pe ansamblu, vânzările mărcilor locale, în special ale Dacia, au înregistrat scăderi masive în ultima lună.
Vânzările grupului german Volkswagen pe plan global au crescut în august cu 8%, la 820.000 vehicule, pe fondul majorării cererii în Europa.
Volkswagen și companiile mixte din China FAW-Volkswagen și SAIC Volkswagen vor rechema 1,8 milioane de vehicule de pe piața chineză, din cauza unei probleme la pompa de carburant, a anunțat luni autoritatea de reglementare a calității din această țară, transmite Reuters.
După Germania și Austria, a venit rândul șoferilor britanici să primească reduceri de la Volkswagen dacă aleg să își schimbe automobilul diesel pentru un model mai nou și mai puțin poluant.