Cel puțin 1000 de persoane care au participat în aproximativ 30 de orașe din Rusia la proteste față de intervenția militară a rușilor în Ucraina au fost arestate duminică, a anunțat organizația OVD-Info, potrivit Le Figaro.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a discutat, duminică, la telefon, cu Vladimir Putin și a cerut încetarea imediată a focului în Ucraina.
Un punct de control pentru evacuarea civililor din districtul Irpin, la vest de Kiev, a fost bombardat duminică dimineață, notează cnn.com.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat pe oamenii din țara sa că rușii se pregătesc să bombardeze orașul Odesa, din sud-vestul Ucrainei, informează Le Figaro și Interfax Ucraina.
Numărul pamenilor care au fugit de război din Ucraina a depășit pragul de 1,5 milioane, ceea ce reprezintă cea mai rapidă criză a refugiaților de după al doilea Război Mondial, a anunțat ONU.
Forțele ucrainene anunță că duc "lupte crâncene" cu trupele rusești la Nikolaiev, în sud, și Cernigău, în nord, a anunțat statul major ucrainean pe Facebook. Armata ucraineană a anunțat că peste 11.000 de soldați ruși au murit de când Ucraina a fost invadată de Rusia.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a adresat din nou cetățenilor, într-un mesaj postat pe Facebook, în care le cere să continue rezistența și să lupte, ori de câte ori au oportunitatea. Zelenski vorbește despre ocupația ”temporară” a unor orașe și le cere oamenilor să nu se lase înfrânți si să iasă în ofensivă.
Poliția italiană a confiscat vile și iahturi în valoare de 143 de milioane de euro de la cinci ruși de rang înalt care se află pe lista de sancțiuni occidentale după atacul Moscovei asupra Ucrainei, a anunțat sâmbătă guvernul de la Roma, transmite Reuters.
Premierul Israelului, Naftali Bennett, a avut o întâlnire de aproximativ trei ore, sâmbătă, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, a anunțat un oficial israelian, potrivit cnn.com.
A treia rundă de discuții între Ucraina și Rusia cu privire la încetarea ostilităților va avea loc luni, a anunțat sâmbătă într-o postare pe Facebook un membru al delegației ucrainene, David Arahamia, fără a oferi detalii suplimentare - transmit AFP și Reuters.
Compania aeriană rusă Aeroflot a anunțat, sâmbătă, suspendarea zborurilor sale internaționale din 8 martie, în contextul în care Rusia este puternic afectată de sancțiunile occidentale după invazia din Ucraina.
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat, sâmbătă, că nu intenționează să instituie legea marțială în Rusia, informează Le Figaro.
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat sâmbătă că Rusia va considera drept cobeligerantă orice țară care încearcă să impună o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei, o revendicare a Kievului respinsă de NATO.
Zara va închide începând de duminică toate cele 502 magazine de îmbrăcăminte din Rusia, a anunțat Inditex, proprietarul mărcii.
Președintele turc Tayyip Erdogan va avea o discuție telefonică, duminică, cu omologul său rus Vladimir Putin, despre războiul din Ucraina, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt Ibrahim Kalin, informează The Guardian.
Evacuarea civililor din Mariupol a fost amânată, deoarece nu s-a respectat acordul de încetare a focului pentru coridoare umanitare.
Ucrainenii din Melitopol și Herson protestează, sâmbătă, față de ocuparea orașelor lor de către forțele rusești.
Uniunea Europeană a anunțat că s-a alăturat membrilor Consiliului Statelor de la Marea Baltică (CBSS) și a suspendat Rusia și Belarus din activitățile consiliului.
Agenția Bloomberg News a anunțat, vineri, suspendarea activității jurnaliștilor săi în Rusia, după adoptarea unei legi care sancționează difuzarea "informațiilor false despre armată".
Primarul orașului Mariupol, Vadim Boicenko, a făcut o declarație emoționantă după anunțarea deschidererii unui coridor umanitar pentru evacuarea civililor.
Compania americană de plăți PayPal și-a oprit serviciile sâmbătă dimineață, citând circumstanțele curente, potrivit Reuters.
O echipă a televiziunii britanice Sky News a fost prinsă luni într-o ambuscadă a trupelor rusești în Ucraina. Reporterul Stuart Ramsay a fost rănit, cameramanul Richie Mockler a fost salvat de vesta antiglonț.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că se vor deschide coridoarele umanitare, sâmbătă, la ora locală 10.00 (07.00 GMT), pentru orașele ucrainene estice Mariupol și Volnovaha, astfel încât să fie evacuată populația civilă.
Zeci de localități din Ucraina și sute de mii de consumatori au rămas fără alimentare cu gaze naturale, din cauza avariilor la infrastructura de profil provocate de bombardamentele invadatorilor ruși, a transmis operatorul sistemului național ucrainean de transport al gazelor, LLC Gas TSO.
Circa 1.000 de persoane refugiate vor ajunge în București, în cursul acestei nopți, cu trenul 12603 care a plecat de la Iași.