Grecia va începe negocierile pentru achiziția unei a patra fregate Belharra din Franța pentru a-și consolida forțele navale, în contextul în care țara își revine după criza datoriilor care a durat circa un deceniu, a afirmat ministrul grec al apărării, transmite agenția Reuters
Marina Rusă a anunțat că și-a trimis una dintre cele mai moderne nave de luptă, fregata „Amiral Gorșakov”, într-o călătorie lungă în Oceanul Atlantic, aceasta urmând să treacă apoi în Pacific și să ajungă în cele din urmă în Marea Mediterană, relatează Interfax și Reuters.
Fregata „Mărășești” a executat activități de trageri cu instalațiile de artilerie de la bord, secvențe ce fac parte din desfășurarea Exercițiului TOMIS 21, integrat în serie de exerciții DACIA 21 LIVEX, condusă de Comandamentul Forțelor Întrunite din Statul Major al Apărării, anunță Forțele Navale.