Patronul clubului Expirat din București, Andrei Sosa, susține că își închide unitatea, aflată lângă Centrul Vechi, deoarece din 2003 a pus în pericol viața a mii de clienți, iar niște "oameni normali la cap" ar trebui să demisioneze după tragedia de la clubul Colectiv. El afirmă că nu mai poate să își asume vieți, după care însă adaugă "sau poate pot, om vedea", ceea ce face ca mesajul legat de eventuala închidere definitivă a localului să fie neclar.
Într-o lungă postare pe Facebook, patronul clubului bucureștean spune că este prieten cu unul dintre patronii de la clubul Colectiv și știe că acesta va face mulți ani de pușcarie.
"Din 2003, am pus viața a mii de oameni în pericol. Weekend de weekend. Și câte-odată și în timpul săptămânii.
Poate, sa-mi cumpăr un G-Klasse, poate că mai mult de atât nu m-a dus capul să fac... Am terminat o facultate tehnică, aș fi putut fi un bun inginer pentru patrie... M-am eșuat în «meseria» asta de cârciumar. Mi-am asumat cunoașterea în amănunt a tuturor legilor. Chiar dacă eu ar fi trebuit, după calificarea mea, să văd câți amperi sunt în tabloul de siguranțe și dacă poate să ia foc vreun cablu. Nici măcar asta n-am făcut suficient de bine. Am avut destule avarii electrice in aștia 14 ani. Și mult improvizații...Cred că, alături de Fire si Club A, suntem cei mai vechi care încă mai funcționăm în București. Sunt prieten cu unul din patronii de la Colectiv. Știu că o sa facă mulți ani de pușcarie. Ar fi trebuit să mă ia și pe mine. Chiar dacă, pâna la experiența actuală, cred că am făcut aproape tot ce mă ducea capul", spune Sosa.
El arată că a plătit statului taxe de 2,7 milioane lei doar în ultimii cinci ani, fără să cunoască modul în care sunt utilizați banii de către autorități, că funcționarii statului stau pe salarii de 2 lei, dar trebuie să-și asume multe responsabilități, și că o autorizație de la primărie care poate fi eliberată în 20 de minute este emisă în patru luni.
"Nimeni nu își asumă responsabilități. Și mă repet și mă pun în capul listei. Vrem demisii și așa ar trebui să facă niște oameni normali la cap. Încă nu conștientizăm conceptul de demisia de onoare. Nu implică asumarea vinovăției, ci asumarea unui sistem in care ești și care nu funcționează cum trebuie, nu neapărat din vina ta. Dar în care, la un anumit dat nu a funcționat. Eu îmi dau demisia. Expirat-ul din București se închide. De astăzi nu mai pot să-mi asum vieți. Sau poate pot. Om vedea", adaugă patronul.
El precizează în același timp că, după anunțul premierului Ponta de verificare a tuturor cluburilor, a primit în control o echipă a Poliției locale și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care l-a amendat cu 1.000 de lei pentru că mai avea terasa deschisă la o temperatură exterioară de 8-10 grade Celsius după "principilul românesc al oricărei autorități că trebuie să dăm oricum amendă".
Până în prezent, în urma tragediei din clubul bucureștean Colectiv, au murit 29 de persoane, dar autoritățile estimează că numărul persoanelor decedate s-ar putea dubla.
În spitale sunt 146 de persoane internate, dintre 90 în stare gravă.