EBU prezintă modul în care au votat cele șase state, inclusiv România, a căror jurizare la Eurovision a fost anulată: O neregulă de asemenea amploare în ceea ce privește modelul de vot al juriului este fără precedent

EBU prezintă modul în care au votat cele șase state, inclusiv România, a căror jurizare la Eurovision a fost anulată: O neregulă de asemenea amploare în ceea ce privește modelul de vot al juriului este fără precedent
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 mai 2022

Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) a prezentat modul în care au votat cele șase state a căror jurizare la Eurovision a fost anulată - Azerbaidjan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România, San Marino - afirmând că o neregulă de asemenea amploare în ceea ce privește modelul de vot al juriului este fără precedent.

Conform EBU, "în cea de-a doua semifinală, s-a observat că patru dintre cele șase jurii au plasat toate cinci dintre celelalte țări în Topul lor cinci (ținând cont că nu au putut vota pentru ei înșiși); un juriu a votat pentru aceleași cinci țări în Top 6; iar ultimul dintre cele șase jurii a plasat patru dintre celelalte țări în Top 4 și pe a cincea în Top 7", scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
DOCUMENT Dacia își revine după căderea puternică în pandemie. Este încă supusă, de peste 1 an, unei inspecții fiscale CITEȘTE ȘI DOCUMENT Dacia își revine după căderea puternică în pandemie. Este încă supusă, de peste 1 an, unei inspecții fiscale

Patru dintre cele șase state au primit cel puțin un set de 12 puncte, care este maximul care poate fi acordat, precizează EBU.

"Modelul în cauză a fost detectat ca neregulamentar de către partenerul paneuropean de vot și recunoscut de Independent Voting Monitor, deoarece cinci dintre aceste șase țări au fost clasate în afara Top 7 de către juriile din alte 15 țări care au votat în aceeași semifinală. (care a inclus trei dintre cele considerate Big Five: Germania, Spania și Regatul Unit). În plus, patru dintre cele șase țări s-au clasat în primele șase dintre celelalte 15 țări care au votat în această semifinală. O neregulă de asemenea amploare în ceea ce privește modelul de vot al juriului este fără precedent", menționează EBU într-un comunicat.

EBU invocă Regulamentul Eurovision Song Contest și instrucțiunile oficiale de vot ale Concursului, potrivit cărora dacă voturile juriilor naționale prezintă modele de vot neregulamentare (după cum poate fi detectat de Partenerul de vot paneuropean și recunoscut de Monitorul Independent de Votare), supervizorul executiv al ESC are dreptul de a elimina voturile în cauză pentru alocarea clasamentelor și de a le înlocui cu un rezultat agregat substitut calculat automat pentru a determina rezultatul final al acestor țări în a doua semifinală.

Imediat după finala Eurovision, cîștigată de Ucraina, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), organizatorul concursului, a transmis un comunicat de presă în care a explicat că în cea de-a doua semifinală juriile naționale din șase țări au fost eliminate din concurs. Acestea au fost apoi înlocuite cu un rezultat agregat bazat pe țări cu tipare de vot similar atât în ​​a doua semifinală, cât și în marea finală, printre cele șase țări aflându-se și România.

Din partea TVR, Eda Marcus ar fi trebuit să anunțe punctajul juriului național, sâmbătă seară. Însă, în timpul transmiterii voturilor juriilor naționale, punctajul din partea României nu a putut fi aflat în direct de la București, fiind invocate probleme tehnice. Martin Osterdahl, coordonatorul concursului Eurovision 2022, a fost cel care a anunțat cele 12 puncte acordate de România Ucrainei. 

Ulterior, TVR a anunțat că "România a decis să acorde punctaj maxim reprezentanților Moldovei", acuzând că "regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanții să fie anunțați în prealabil".

viewscnt
Afla mai multe despre
ebu
eurovision