Piața românescă de fuziuni și achizții (M&A) a crescut cu aproximativ 50% anul trecut, de la 3,5 miliarde de dolari la 5,2 miliarde de dolari, conform raportului EY M&A Barometer.
Astfel, tranzacțiile M&A de pe piața locală au ocupat, anul trecut, locul patru ca valoare în Europa Centrală și de Sud-Est (CSE).
28 noiembrie - Profit Financial.forum
România s-a situat pe locut patru în regiunea CSE și în ceea ce privește numărul tranzacțiilor, cu 145 de fuziuni și achiziții finalizate anul trecut, se arată în raport. Spre comparație, în 2016, au fost 113 tranzacții pe piața locală.
Circa 84% dintre tranzacțiile din România au fost semnate de investitori strategici, iar domeniile care au atras cel mai mare interes au fost producția și sectorul IT.
„Pentru România, contextul anului trecut a fost cel mai bun, atât din punct de vedere macroeconomic, cât și geopolitic.Ca întotdeauna, există și puncte de preocupare la nivel macroeconomic – venite în principal din sectorul fiscal, dar și din relația cu Uniunea Europeană. Ținând cont de situația țărilor din regiune – Ucraina, Grecia și Turcia – este evident că România a beneficiat în urma acestui context geopolitic din ultimii trei-patru ani. Creșterea susținută a PIB-ului a dus la crearea unui climat de încredere pentru investitori, asigurând firmelor locale un ritm de dezvoltare superior”, a declarat Florin Vasilică, Lider Asistență în tranzacții, EY România.
Studiul EY include 11 state: Bulgaria, Croația, Cehia, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Turcia.
Valoarea totală estimată a tranzacțiilor M&A din regiunea CSE a fost, anul trecut, de 50,9 miliarde de dolari, cu circa 7% mai mare față de 2016. Piața de fuziuni și achiziții din regiunea CSE a fost dominată de tranzacții interne și în 2017, astfel că, în 52% din numărul total de tranzacții, cumpărătorul și compania țintă au provenit din aceeași țară.