Analiști: Prețurile proprietăților rezidențiale în orașe sunt supraevaluate

Analiști: Prețurile proprietăților rezidențiale în orașe sunt supraevaluate
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 feb 2024

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut în luna ianuarie cu 5,5 puncte până la valoarea de 52,1 puncte. Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (februarie 2025) a scăzut față de exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 5,57%, cea mai mică valoare din ultimele 20 de luni. 70% dintre analiști consideră că prețurile proprietăților rezidențiale în orașe sunt supraevaluate.

”Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut în luna ianuarie cu 5,5 puncte până la valoarea de 52,1 puncte. Această situație s-a datorat scăderii în principal a componentei de anticipații a indicatorului”, anunță asociația.

Urmărește-ne și pe Google News
Plafonarea prețurilor în România. Care a fost impactul măsurilor CITEȘTE ȘI Plafonarea prețurilor în România. Care a fost impactul măsurilor

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (februarie 2025) a scăzut față de exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 5,57%, cea mai mică valoare din ultimele 20 de luni. Însă, doar 65% dintre participanți anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni, arată News.ro

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, în jur de 70% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0030 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0416 lei pentru un euro.

“Uitându-ne la sondajul privind riscurile în următorii doi ani, probabil riscul geopolitic în țările din Europa Centrală și de Est nu este corect evaluat de către piețe, putându-se întâmplă corecții funcție de evoluția războiului din Ucraina. De asemenea, în cazul României, incertitudinea fiscală ridicată precum și anticipațiile de majoare a fiscalității în condițiile unui defict bugetar ridicat, va avea impact negativ asupra încrederii în economie în următoarele 12 luni”, spune Adrian Codirlașu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA Romania.

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, cea mai mare parte dintre participanti, 48%  anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea 70% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, în timp ce 26% consideră că acestea sunt corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 este anticipat (valoarea medie a anticipațiilor) la 5,1%, iar anticipațiile de creștere economică se situează la 2,9%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 53% în următoarele 12 luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
preturi
cfa
curs valutar
case