Vechea firmă Pink Post și-a cerut insolvența. Astăzi, principalul concurent al Poștei Române este integrat într-o nouă companie, cu investitori greci și plan pentru Bursa București

Vechea firmă Pink Post și-a cerut insolvența. Astăzi, principalul concurent al Poștei Române este integrat într-o nouă companie, cu investitori greci și plan pentru Bursa București
scris 28 feb 2024

Compania Pink Post Office, care a gestionat anterior operatorul privat de servicii poștale Pink Post, principal concurent al Poștei Române, și-a cerut insolvența, cu datorii totale, aferente anului 2022, ultimul raportat, de aproape 20 milioane lei.

Astăzi, însă, Pink Post, care se prezintă drept cel mai mare operator privat de servicii poștale, cu acoperire națională, livrând lunar peste 10 milioane de plicuri si peste 25 de milioane de materiale publicitare, funcționează pe o altă firmă, Ilra Pink Post Operations, înființată în urmă cu exact un an.

Urmărește-ne și pe Google News

La acel moment, Profit.ro a anunțat că Pink Post și filiala locală a grupului grec Inform Lykos, lider în România pe piața produselor tipărite, au fost integrate într-o companie nouă, în care grecii dețin 50,1% și care urmează să fie listată la Bursa București.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Baronul Jacob Rothschild a decedat CITEȘTE ȘI Baronul Jacob Rothschild a decedat

În această firmă Ilra Pink Post Operations, grupul grec deține, prin una din firmele sale, 50,1% din acțiuni, restul participației fiind în portofoliul firmelor Derivat Investment, controlată indirect de Octavian Radu, cu 37,2% din titluri, și PB Delivery Express, avându-l ca administrator pe Cristi Petcu, CEO Pink Post, cu 12,7%.

În 2022, Pink Post Office a avut afaceri de 92,2 milioane lei și o pierdere de 1,4 milioane lei, cu aproape 800 de angajați.

Datoriile au totalizat 19,9 milioane lei, în ușoare urcare față de anul precedent, conform datelor analizate de Profit.ro.

EXCLUSIV FOTO Cel mai vechi dezvoltator din Israel, al unui fost ofițer Mossad, pregătește o nouă fază pentru un complex rezidențial în România. A renunțat la ideea vânzării proiectului după ce PUZ-ul Sector 2 a fost repus în vigoare CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Cel mai vechi dezvoltator din Israel, al unui fost ofițer Mossad, pregătește o nouă fază pentru un complex rezidențial în România. A renunțat la ideea vânzării proiectului după ce PUZ-ul Sector 2 a fost repus în vigoare

Noul holding creat pentru Pink Post se va ocupa și de agregarea volumelor serviciilor poștale operate de grupul Inform Lykos, explica Profit.ro, în primăvara anului trecut.

"Acum ne-am asociat. Ei sunt integratori poștali și noi suntem operator poștal și este, practic, o integrare pe verticală. Ne-am asociat într-o firmă nouă, în care ei au venit cu o parte din business și noi cu o parte. Este o asociere, nu o vânzare. Inform Lykos este cel mai mare client al nostru.

Avem aceiași poștași, merg în aceleași orașe, aceleași plicuri. Nu se schimbă nimic din punct de vedere operațional. Suntem în board, dar managementul efectiv este neschimbat.

Ei (grecii - n.r.) sunt cotați la bursă și vor să consolideze, acesta este argumentul principal pentru care au acel 0,1% în plus, adică sunt majoritari", spunea atunci pentru Profit.ro Octavian Radu.

EXCLUSIV FOTO Reputatul medic Dana Tomescu, șefa secției ATI de la Institutul Clinic Fundeni, intră pe piața imobiliară premium CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Reputatul medic Dana Tomescu, șefa secției ATI de la Institutul Clinic Fundeni, intră pe piața imobiliară premium

El anunța totodată că planul este de a veni cu această nouă companie holding la bursă.

"Vrem să ne listăm la Bursa de Valori București. Nu văd niciun avantaj la vreo bursă străină. În trei ani vrem să ne listăm, pentru că trebuie să avem rezultatele pe doi ani măcar pe firma nouă și pe urmă să prindem un moment prielnic", spune Octavian Radu.

Datele referitoare la Octavian Radu îl indică și printre fondatorii Inform Lykos, cu exit în 2004.

EXCLUSIV Altex vizează 10 magazine noi și extinde suprafața de expunere CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Altex vizează 10 magazine noi și extinde suprafața de expunere

Pink Post a fost înființată în 2009, odată cu lansarea companiei de servicii poștale Total Post. Doi ani mai târziu, în 2011, Total Post a achiziționat TCE Post, iar în 2017 compania a anunțat extinderea operațiunilor prin fuzionarea cu Postmaster.

Compania a devenit astfel membră a grupului Octra Holding, deținut de Octavian Radu. Fuziunea a fost urmată de un proces de rebranding, la finalul căruia aceasta a devenit Pink Post, luptându-se în pprincipal cu Poșta Română pe piața locală de curierat.

EXCLUSIV Bogdan Balosan, fost vicepreședinte al Bursei din Sibiu, își pregătește intrarea pe piața imobiliară. „Ne vom revizui opțiunile după alegerile din 2024.“ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Bogdan Balosan, fost vicepreședinte al Bursei din Sibiu, își pregătește intrarea pe piața imobiliară. „Ne vom revizui opțiunile după alegerile din 2024.“

Compania dispune de o rețea teritorială de 60 de filiale în cele mai importante orașe din România, peste 1.500 de angajați și o flotă de circa 200 autovehicule.

Prezent în România din 2001, grupul grec Inform Lykos este lider pe piața produselor tipărite, furnizând și servicii de externalizare a procesului de afaceri pentru companii.

Compania are 8 unități de producție, 1.350 de angajați și circa 3.000 de clienți în peste 50 de piețe.

În 2013, în urma unei investiții de 25 milioane euro, a deschis o facilitate pentru fabricarea de carduri în București.

EXCLUSIV Vastint, cu acționari comuni cu ai IKEA, pregătește demolarea fostei fabrici de încălțăminte Dâmbovița, fondată de industriașul Nicola Prodanof în 1910 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Vastint, cu acționari comuni cu ai IKEA, pregătește demolarea fostei fabrici de încălțăminte Dâmbovița, fondată de industriașul Nicola Prodanof în 1910

Tot în 2013, grupul elen a preluat, de la Banca Națională a Austriei, pachetul majoritar al furnizorului de carduri Austria Card.

Lykos și-a majorat în 2021 participațiile la Next Docs și Next Docs Confidential. Grecii cumpăraseră pachete majoritare la cele două companii în 2019, de la grupul IT românesc Sistec, lansat de Octavian Radu.

viewscnt
Afla mai multe despre
posta romana
pink post
primaria sectorului 4
licitatie