Polonia și-a rechemat ambasadorul de la Budapesta, pe termen nedeterminat

VECINI   
Polonia și-a rechemat ambasadorul de la Budapesta, pe termen nedeterminat

Ambasadorul Poloniei la Budapesta a fost rechemat la Varșovia pe termen nedeterminat. O decizie drastică, luată de Guvernul condus de Donald Tusk, care vine în urma deciziei Ungariei de a acorda azil unui fost ministru polonez al Justiției.

Fostul ministru și actualul deputat al Partidului Lege și Justiție (PiS) Marcin Romanowski este, de fapt, căutat în țara sa, pentru că este acuzat de corupție și folosire necorespunzătoare a fondurilor publice, fapte care i-au fost contestate în perioada în care a fost membru al Executivului.

Urmărește-ne și pe Google News
Fontana di Trevi, redeschisă după ce a fost renovată. Numărul vizitatorilor, limitat CITEȘTE ȘI Fontana di Trevi, redeschisă după ce a fost renovată. Numărul vizitatorilor, limitat

Anterior, Polonia îl convocase pe ambasadorul Ungariei la Varșovia, pentru a-i cere explicații. Însă, autoritățile maghiare și-au anunțat decizia de a acorda azilul, despre care Ministerul polonez de Externe a declarat că este „jignitoare față de cetățenii și autoritățile poloneze”, arată Rador.

Poliția a început să îl caute pe Romanowski săptămâna trecută, după ce un tribunal polonez a aprobat o cerere de plasare a parlamentarului în arest preventiv. După o căutare nereușită, însă, procurorii au emis un mandat european de arestare, explicând că ei cred că bărbatul se află în străinătate. Toate privirile erau ațintite către Ungaria, atât de mult încât, cu câteva ore înainte ca avocatul lui Romanowski să anunțe acordarea azilului în favoarea deputatului, premierul Tusk încercase să avertizeze Budapesta, invitând-o să evite „decizii bizare”.

„Dacă Budapesta ar lua poziții ciudate în contradicție cu legislația europeană, cum ar fi acordarea azilului politic sau ignorarea unui mandat european de arestare, Viktor Orban ar fi cel care ar fi într-o poziție precară, nu eu”, a declarat Tusk.

viewscnt
Afla mai multe despre
polonia
ambasador
ungaria