Cielo e Terra – tradiție, responsabilitate și pasiune în Veneto
Cielo e Terra își are originile în tradiția viticolă a regiunii Veneto și în colaborarea dintre familia Cielo și producătorii din Cantine dei Colli Berici. Astăzi, crama este condusă de Luca și Pierpaolo Cielo, care continuă să dezvolte proiectul având la bază valori precum calitatea, respectul față de oameni și grija pentru mediul înconjurător. Rezultatul este o gamă de vinuri care îmbină tradiția italiană cu o abordare modernă și responsabilă.
3 Passo Rosso 2024 - Profil aromatic și recomandări gastronomice
3 Passo Rosso 2024 este un vin roșu cu reflexii purpurii și un profil aromatic intens. Nasul este dominat de note mature de stejar, care se împletesc armonios cu aromele de fructe roșii bine coapte. Pe palat, vinul este suplu și rotund, cu o textură catifelată și o fructuozitate generoasă, completată de accente subtile de lemn. Senzațiile dulci sunt bine integrate, oferind un echilibru plăcut și un caracter extrem de prietenos. Finalul este amplu și armonios, păstrând notele fructate și condimentate. Se recomandă servirea la aproximativ 16°C, alături de preparate din carne roșie, rață, miel sau alte feluri principale consistente.
Marius Cristian: „Când văd că pe eticheta unui vin scrie bio, vegan, din viticultură sustenabilă, 1% for the Planet, eventual alte prostioare de-astea, bașca mai are și 98 de puncte Luca Maroni, recunosc că mie, cel puțin, frâna de mână mi se trage automat. Și știu că nu sunt singurul în această situație. Însă zău că în cazul acestui vin putem trece peste excesul de marketing, atât angajat, cât mai ales discutabil (sunt elegant, da?). Olfactiv stăm foarte bine, adică aromele de fructe roșii sunt frumos sprijinite de adierile dinspre lemn. Corpul e suplu, gustul e proaspăt și rotund, cu așteptatele senzații dulci și moliciunea implicită. Nu cred că are prea mulți rivali alături de o rață ori un miel, oricât de condimentate ar fi variantele de prezentare-n farfurie. Și să nu uit: da, curge ușor pe gât, dar nu uitați, totuși, că are 14% vol. alcool.”
Vinul poate fi cumpărat de aici.
Pe Unvinpezi.ro găsiți zilnic un vin excepțional, evaluat de experți, la cel mai mic preț din online-ul românesc, disponibil în stoc limitat. Este platforma online de vinuri cu cele mai multe recenzii din România și singura care vă oferă exclusiv vinuri selectate de o echipă de 15 experți, dintre care unii au câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb, ediția 2023. În plus, vă puteți alătura ca membri premium, bucurându-vă de numeroase beneficii.















