Orice anunț de reducere a prețului unui produs va trebui să indice clar și prețul aplicat anterior de comerciant, dar nu oricare, ci pe cel din ultimele 30 de zile înainte de data aplicării reducerii, respectiv din ultimele 10 zile în cazul produselor perisabile, indică date analizate de Profit.ro.
Amenzile pentru încălcarea acestor norme vor ajunge până la 40.000 lei, în timp ce amenzile actuale la afișarea prețurilor vor fi majorate.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
De ce este important: Măsurile urmează să fie aprobate de Guvern într-un context în care în ultimii ani, mai ales cu ocazia reducerilor de Black Friday, au fost și voci în spațiul public care au susținut că, în unele cazuri, prețurile la anumite produse ar fi fost majorate în perioada premergătoare acestui eveniment, iar reducerea le-ar fi readus astfel la prețul inițial.
Va fi, astfel, schimbată modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre cumpărare, în particular privind informațiile afișate pentru clienți și legate de reducerile de preț.
Astfel, conform noilor reguli pregătite:
- Orice notificare de reducere a prețului va trebui să indice și prețul anterior aplicat de comerciant pentru o perioadă determinată, înainte de aplicarea reducerii de preț.
- Prețul anterior va trebui să reprezinte cel mai scăzut preț practicat de comerciant în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preț.
CITEȘTE ȘI Învață de la traderi cu experiență prin Vestor- În cazul bunurilor susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid, prețul anterior va trebui să reprezinte cel mai scăzut preț practicat de comerciant în perioada ultimelor 10 de zile înainte de data aplicării reducerii de preț.
- În cazul ȋn care produsul a fost prezent pe piață mai puțin de 30 de zile, prețul anterior trebuie să reprezinte cel mai mic preț practicat de comerciant de la data punerii produsului pe piață, înainte de data aplicării reducerii de preț.
CITEȘTE ȘI Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta!- Dacă reducerea de preț este majorată treptat în perioada ultimelor 30 de zile, prețul anterior este considerat prețul fără reducere înainte de prima aplicare a reducerii de preț.
Nerespectarea noilor prevederi va constitui contravenţie şi va atrage amendă de la 4.000 lei la 40.000 lei.
CITEȘTE ȘI Soluția Vodafone Smart Protect contribuie la securitatea afacerilor în lumea digitală, asigurând protecția dispozitivelor fixe și mobile împotriva amenințărilor ciberneticeDe asemenea, amenda pentru nerespectarea celorlalte reglementări privind afișarea prețurilor va fi cuprinsă între 1.000 și 4.000 lei, față de 500 lei - 2.500 lei în prezent.
Noile reglementări vor intra în vigoare chiar anul acesta, începând cu 28 noiembrie 2021, dar vor fi aplicate efectiv ȋncepând cu 28 mai 2022.