Retailerul german de cosmetice și produse de îngrijire personală dm drogerie markt a înregistrat o cifră de afaceri de 1,3 miliarde lei, înregistrând o creștere de peste 58% față de anul anterior.
dm drogerie markt, prezent în România de 16 ani, împlinește și un an de la lansarea magazinului online.
Anul financiar, încheiat în 30 septembrie 2023, a adus noi rezultate pentru dm România: 139 de drogherii active în toată țara, în ultimul an fiind inaugurate 14 magazine noi.
„Ne bucură interesul arătat pentru omnichannel-ul dm, dovadă și faptul că peste 7 milioane de persoane ne-au vizitat online, iar peste 350 mii de clienți și-au făcut un cont pe site sau în aplicație. Pentru că interesul nostru este să continuăm planurile de expansiune, investițiile în anul financiar 2022-2023 s-au ridicat la peste 70 milioane lei.
Planul de extindere continuă și în noul an financiar. Ne propunem deschiderea de noi filiale și modernizarea unora deja existente, dar și o extindere a depozitului central din Timișoara cu 12.000 metri pătrați, investiție necesară datorită acestor creșteri. În acest context, planul de investiții pentru anul financiar 2023-2024 este unul complex, care are în vedere mai multe direcții.
La nivel de buget, am alocat peste 100 milioane lei, care ne permite dezvoltarea sustenabilă a rețelei de magazine, dar și a centrului de distribuție și a sediului central”, a declarat Cristian Crișan, administrator dm România.
Compania dm drogerie markt a fost înființată în 1973, iar în România, lanțul de magazine este prezent de 16 ani, timp în care a evoluat constant, a creat peste 1.600 de locuri de muncă și a deschis 139 de magazine.