Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Hagag Development Europe, controlat de omul de afaceri Yitzhak Hagag, vrea să cumpere hotelul Rex din Mamaia de la familia lui Carmen Palade, fosta soție a omului de afaceri Dan Adamescu, potrivit surselor Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Omul de afaceri George Becali a făcut ultima ofertă publică pentru achiziția fostului hotel de cinci stele de la malul mării, în valoare de circa 10 milioane de euro în 2018, însă a renunțat să mai cumpere proprietatea din cauza „situației complicate a actelor“, potrivit surselor Profit.ro. Investițiile în renovarea hotelului, afectat de un incendiu în 2011, sunt estimate la 8-10 milioane de euro, drept pentru care prețul de vânzare a proprietatea ar putea fi de circa 3 milioane de euro, spun sursele Profit.ro.
VEZI AICI IMAGINI CU HOTELUL REX, ALTĂDATĂ PLIN DE TURIȘTI
CITEȘTE ȘI Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuăLa sfârșitul anului 2020, firma care deținea hotelul s-a transformat din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată, cu asociații Zinca Palade, Carmen Adamescu și Rani Palade, potrivit datelor termene.ro. Activele imobilizate declarate în bilanțul financiar din 2020 al Rex Mamaia SRL au o valoare de 7,8 milioane de euro.
Hagag Development Europe intenționează să facă achiziția prin intermediul noii sale firme, Hagag Rex Mamaia.
„Hagag Development Europe are planuri ambițioase pentru România. Urmărim să ne consolidăm poziția pe plan local, atât din punct de vedere al activului existent, cât și din punct de vedere geografic. În acest context, prospectăm activ piața și ne uităm cu atenție la mai multe proprietăți sau terenuri cu potențial, pretabile pentru proiectele rezidențiale sau office, dar și hoteliere”, au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții companiei.
Yitzhak Hagag a anunțat, recent, că urmărește să adauge în portofoliu noi active care să permită Hagag extinderea pe piața hotelieră din România. Totodată, dezvoltatorul imobiliar a cumpărat hotelul Susai din Predeal de la omul de afaceri Adrian Sârbu, proprietarul Mediafax Group, cum a anunțat Profit.ro, și va investi în renovarea acestuia 60 de milioane de euro, pentru a atinge un standard de minim 5 stele. Tranzacția a marcat intrarea Hagag pe piața hotelieră, investițiile dezvoltatorului fiind diversificate anterior în rezidențial, spații comerciale și pentru birouri.
Profit.ro a mai scris că Hagag este în proces de achiziție a unui complex de birouri deținut de grupul canadian SNC-Lavalin. Proprietatea vizată urmează a fi transformată în hotel și este localizată aproape de Palatul Știrbei și fostul sediu Petrom de pe Calea Victoriei, București, ambele în portofoliul Hagag.
Dezvoltatorul are un portofoliu local care depășește 200 de milioane de euro, potrivit anunțurilor investitorului. A finalizat până acum restaurarea fostului sediu Petrom de pe Calea Victoriei 109, transformat în spații comerciale și pentru birouri; restaurarea clădirii istorice de pe Calea Victoriei 139, care s-a transformat în 33 de apartamente; și primele 3 blocuri dintr-un complex rezidențial dezvoltat pe malul lacului Pipera din Voluntari, care va cuprinde, la final, 17 blocuri cu 1.350 de apartamente, o investiție de 90 de milioane de euro. Hagag mai deține Palatul Știrbei, pentru renovarea căruia a alocat un buget de 20 de milioane de euro; un teren în cartierul Primăverii, cumpărat de la omul de afaceri Iulian Aronovici cu 3.200 de euro/metru pătrat, pe care construiește un bloc cu 35 de apartamente de lux; și o clădire istorică cu arhitectură socialistă, cumpărată cu peste 9 milioane de euro, de pe strada Tudor Arghezi, nr. 21. Clădirea Institutului de Proiectare pentru Construcții Tipizate (I.P.C.T.) va cuprinde, după reabilitare, un mix de spații comerciale și de birouri.
CITEȘTE ȘI FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produsHagag se regăsește și pe lista cumpărătorilor interesați de achiziția clădirii Casei de Modă Venus din centrul Bucureștiului și vrea să cumpere de la doi parteneri ai lui Ioannis Papalekas un teren pe Calea Floreasca, la un preț de peste 1.700 de euro/metru pătrat, ambele tranzacții semnalate de Profit.ro.
Istoria Rex
Omul de afaceri Dan Adamescu a cumpărat hotelul Rex, în 2006, cu circa 10 milioane de euro de la Viorel Păunescu.
Cu 16 ani în urmă, Rex era, cu cele 102 camere, cel mai mare și mai cunoscut hotel de cinci stele de pe litoral, foarte căutat de vedete, fotbaliști și oameni de afaceri.
În 2011, când acoperișul Rex a fost cuprins de flăcări, fostul proprietar, Viorel Păunescu, a deschis, în imediata vecinătate, pe un teren care aparținuse pe vremuri firmei care deținea hotelul, un complex imobiliar de lux, Caelia. O parte dintre clienții de marcă ai Rex au migrat atunci către Caelia, unde și-au cumpărat apartamente.
După incendiu, familia Adamescu a vorbit de investiții de câteva milioane de euro în modernizarea acestuia, Rex urmând să fie redeschis în 2014. Au urmat problemele cu justiția ale lui Dan Adamescu, iar hotelul n-a mai fost niciodată deschis.
Între timp, pe litoral s-au impus alte branduri care atrag turiștii de lux, printre care Phoenicia, Vega sau Marina Regia.
Construcția hotelului Rex, amplasat la câteva zeci de metri de plajă, a fost pornită în 1936 de către însuși regele Carol al II-lea. A fost inaugurat doi ani mai târziu, fiind considerat încă de pe atunci un hotel de lux.
Spre finalul celui De-al Doilea Război Mondial, numele hotelului a fost schimbat în Casa de Odihnă 1 Mai, iar 15 ani mai târziu a fost rebotezat International, și cu acest nume a funcționat până în '90, când a revenit la denumirea inițială de Grand Hotel Rex. Tot în anii '90 hotelul a fost preluat de Viorel Păunescu, care a ajuns să dețină și hotelul InterContinental din București, preluat ulterior tot de către familia Adamescu.