Un colegiu privat din Londra, David Game College, experimentează pregătirea examenelor cu inteligența artificială (AI) în locul profesorilor, o inițiativă privită cu circumspecție de către o cercetătoare care lucrează în această tehnologie, relatează AFP.
David Game College, situat în centrul Londrei, a lansat acest proiect-pilot în urmă cu șase luni, destinat tinerilor care pregătesc Certificatul General de Terminarea Studiilor Secundare (General Certificate of Secondary Education, GCSE), scrie News.ro.
”Învățământul va fi transformat de AI. Asta nu ridică niciun dubiu”, declară AFP adjunctul directorului colegiului, John Dalton, care a vrut să fure startul.
O platformă ”controlează” cum își învață elevii cursurile și furnizează colegiului ”informații despre obieceiurilor de învățare”, explică el.
Pentru moment, șapte elevi fac parte din proiectul-pilot.
Într-o sală mică de clasă, ei dispun de computere prin care au acces la program.
În locul profesorilor, acești elevi au ”coach pedagocici”, calificați să fie profesori, dar care nu cunosc neapărat conținutul diverselor materii.
Rolul lor este să-i ghideze pe elevi în folosirea sistemelor de inteligență artificială.
Ei îi susțin, de asemenea, în dobândirea unor competențe netehnice, de exemplu aptitudinea dezbaterii.
John Dalton, un profesor de biologie, este de părere că AI poate evalua cunoștințele unui elev ”cu o precizie superioară celei a unui profesor mediu” și îi poate permite un învățământ mai personalizat.
AI poate ajuta la reperarea lacunelor în cunoștințele elevilor.
Premierul britanic Keir Starmer s-a angajat la jumătatea lui ianuarie să facă din Regatul Unit ”leaderul mondial” al inteligenței artificiale.
El a anunțat un plan de acțiune care să atragă întreprinderi și investitori și să dinamizeze o economie aflată în bernă.
CITEȘTE ȘI FOTO Carrefour retrage din magazinele din România un produs. Mesaj către cliențiGuvernul dă asigurări că AI i-ar putea ajuta pe profesori în organizarea lecțiilor și la corectare. El a dezvoltat propriul instrument, un asistent de lecții - numit ”Aila”-, adaptat programei școlare britanice.
”A FUNCȚIONAT”
O profesoară de la Universitatea UCL din Londra, care studiază utilizările AI în educație, Rose Luckin, consideră că proiectul-pilot de la David Game College este un ”caz unic”.
Ea se întreabă despre capacitatea AI de a învăța ”toate matematicile, engleza, biologia, chimia și fizica”.
Cercetătoarea se întreabă și dacă ”învățarea socială” pe care o aduce o sală de clasă este ”suficientă” prin acest program, în pofida faptului că conducătorii proiectului-pilot susțin că elevii dispun de mult timp pentru a discuta cu colegii lor.
”Nu vreau să fiu prea negativă, pentru că dacă nu avem aceste instrumente nu vom vedea cum funcționează”, declară ea.
Ea recunoaște că AI va ”transforma” rolul profesorilor. Însă este încă ”imposibil” să se știe în ce fel.
Profesoara speră ca David Game College să evalueze dacă AI ”are un impact pozitiv sau negativ”.
O elevă de la colegiu Massa Aldalate, în vârstă de 16 ani, se declară sedusă de program.
”La început aveam îndoieli”, declară ea, așezată pe un scaun rabatabil în clasă.
”Însă este mult mai eficient dacă vrei cu adevărat să-ți faci treaba”, adaugă ea.
Clasa tradițională nu-i lipsește ”cu adevărat”.
CITEȘTE ȘI Fondul suveran al Norvegiei mai deține acțiuni la doar 4 companii listate la Bursa București, valoarea activelor a scăzut cu peste 60%. Norvegienii au vândut Aquila Part, Banca Transilvania, Digi, MedLife și HidroelectricaÎn privința cursurilor de engleză, una dintre materiile sale preferate, ea credea că ”trebuia să ai un profesor în fața ta”. Însă ”a funcționat”, declară ea. ”Răspunzi la întrebări și este perfect logic”.
Unul dintre principalele două sindicate ale profesorilor, National Education Union (NEU), s-a bucurat să vadă Guvernul punând accentul pe formarea profesorilor în folosirea instrumentelor digitale.
Însă secretarul general al sindicatului, Daniel Kebede, subliniază că această ambiție înseamnă ”investiții importante” în dotarea instituțiilor cu tehnologiile necesare.
Rose Luckin subliniază că programul de la David Game College este ”elitist” și costă 27.000 de lire sterline pe an (32.120 de euro) - adică cu 10.000 de lire sterline mai mult decât cheltuielile medii de școlarizare ale școlilor private britanice.
Inegalitatea accesului la tehnologie este de altfel o ”provocare” pe care o reprezintă AI, avertizează ea.