International Business Machines Corp (IBM.N) își încetează activitatea în Rusia și a început să îi concedieze pe angajații din țară, potrivit unui memoriu către personal trimis săptămâna trecută, transmite Reuters.
După ce Rusia a invadat Ucraina în februarie, IBM s-a alăturat altor sute de companii care și-au suspendat afacerile în această țară. Mulți alții anunțaseră deja o ieșire completă din Rusia, scrie News.ro.
”Pe măsură ce consecințele războiului continuă să crească și incertitudinea cu privire la ramificațiile sale pe termen lung devine mai mare, am luat acum decizia de a efectua o lichidare ordonată a afacerilor IBM în Rusia”, a scris directorul general Arvind Krishna angajaților.
Krishna a declarat pentru Reuters, la începutul lunii trecute, că nu este sigur cât îi mai poate plăti compania pe angajații din Rusia, în contextul escaladării sancțiunilor.
Un purtător de cuvânt al IBM a spus că există câteva sute de angajați ai companiei în Rusia.
”Colegii noștri din Rusia au îndurat, fără nicio vină a lor, luni de stres și incertitudine... Vreau să-i asigur că IBM va continua să îi susțină și să ia toate măsurile rezonabile pentru a le oferi suport și a face tranziția în mod ordonat, pe cât posibil”, a scris Krishna.