Digi Communications – profit net de 40 milioane euro la 9 luni

Digi Communications – profit net de 40 milioane euro la 9 luni
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 nov 2023

După un an 2022 cu venituri excepționale în contextul vânzării operațiunilor din Ungaria, Digi afișează în primele 3 trimestre din acest an, cu o creștere de 15,9% a câștigului pretaxare EBITDA, la 429,8 milioane euro, de la 370,8 milioane euro.

Profit.ro organizează pe 27 noiembrie, cu transmisiune în direct inclusiv la PROFIT NEWS TV, cea de-a șasea ediție a Profit Financial.forum, cu lideri ai piețelor financiare și autorităților din domeniu, respectiv din conducerea Băncii Centrale, Guvernului, Ministerului de Finanțe, Autorității de Supraveghere Financiară, ca și cu manageri de top din bănci comerciale, companii din piața de capital, asigurări și administratori de fonduri

Digi Communications (DIGI) a realizat în primele 9 luni venituri totale de 1.24 miliarde euro, cu 13,7% mai mari decât cele de 1,09 miliarde euro din exercițiul financiar precedent.  Afacerile pe România ale companiei care deține operatorul RCS&RDS s-au ridicat la echivalentul a 754,2 milioane euro, în creștere cu 4,8% față de cele de 719,6 milioane euro din exercițiul finanicar precedent, iar business-ul din Spania – pentru care grupul a realizat investiții majore în Andaluzia – s-a majorat cu 30,5%, la 466,0 milioane euro, de la 357,1 milioane euro.

Urmărește-ne și pe Google News

În același interval de raportare, cheltuielile totale cu activitățile de de exploatare s-au majorat cu 13,3%, la 1,13 miliarde euro euro, de la 998,3 milioane euro în primele 3 trimestre din 2022. Astfel, profitul net a fost de 39,8 milioane euro, de peste 9 ori mai mic decât un excepțional 372,4 milioane euro rezultat din vânzările operațiunilor din Ungaria.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania
Compa Sibiu vizează o valorificare mai bună a activelor imobiliare CITEȘTE ȘI Compa Sibiu vizează o valorificare mai bună a activelor imobiliare

Activele totale ale Digi erau la 30 septembrie de 3,19 miliarde euro, cu 11,9% mai mari decât cele de 2,85 miliarde euro de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au urcat cu 14,8%, la 2,56 miliarde euro, de la 2,23 miliarde euro la sfârșitul anului trecut.

Digi Communications, înregistrată în jurisdicție olandeză, s-a listat la Bursa de Valori București în primăvara anului 2017 și la ultimul preț de închidere de 39,70 lei/acțiune are o capitalizare bursieră de 3,97 miliarde lei (802,44 milioane euro).

Secțiune realizată în parteneriat cu ING

Să ai un business de succes înseamnă, printre altele, să-ți alegi un partener de drum care te înțelege și te însoțește cu soluții potrivite pentru fiecare etapă de dezvoltare.

ING îți susține afacerea cu soluții variate: de la informații despre cum accesezi fonduri europene, la consultanță de business și produse bancare. Asta înseamnă banking și mai și de la ING.

viewscnt
Afla mai multe despre
digi
rcs&rds
bvb
bursa
spnaia