Acțiunile Evergent Investment, fosta SIF Moldova, au explodat într-o zi în care sistemul Bursei a procesat ofertele de cumpărare de la SIF Banat-Crișana și SIF Muntenia.
Ziua de tranzacționare de la Bursa de Valori București a fost marcată la început de un eveniment de la Parlament, în care Sebastian Burduja, deputat PNL, a anunțat că o inițiativă a 50 de parlamentari preia proiectul pieței pentru impozitarea la sursă a câștigurilor bursiere și reducerea acestora la 1 sau 3% în funcție de perioada de deținere.
Până la stimulentul fiscal care așteaptă o procedură parlamentară, investitorii au fost mai degrabă preocupați de contextul actual, în care la New York Stock Exchange s-au reluat vânzările, iar indicele S&P500 a revenit la minimul local. Ca și în alte astfel de etape, tendința a fost de reținere de la tranzacționare, care s-a resimțit atât la nivelul lichidității de pe piața reglementată, cât și prin fluctuațiile reduse ale indicilor principali și ale acțiunilor „blue-chip”.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Rulajul pieței de acțiuni de 78,32 milioane lei (15,82 milioane euro) a fost ridicat doar de procesarea a 2 operațiuni de piață. Este vorba despre oferta de răscumpărare în valoare de 23,74 milioane lei derulată de SIF Banat-Crișana (SIF1) și de oferta de cumpărare realizată la SIF Muntenia (SIF4) de omul de afaceri iranian Madadi Behboud care a achiziționat din piață un număr de 12,29 milioane acțiuni, reprezentând 1,56% din totalul titlurilor, și pentru care a plătit suma de 19,66 milioane lei. Consumarea acesteia la prețul de 1,6000 lei/acțiune, mult peste prețul de piață de la momentul anunțului și peste ce era dispus să ofere emitentul într-o ofertpă de buy-back, a determinat un impuls de vânzare și intraday a fost atins chiar și un minim de 1,4900 lei/acțiune.
Prin contrast, după trecerea unei oferte de cumpărare, titlurile Evergent Investments (EVER) au explodat în piață, +7,30%, până la prețul de 1,4700 lei/acțiune, pe a 2-a activitate a zilei de pe segmentul regular, de 3,63 milioane lei. La aceeași categorie a fondurilor închise de investiții, titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au retras cu 0,11%, până la prețul de 1,7980 lei/acțiune, pe cele mai mari tranzacții, de 5,17 milioane lei.
CITEȘTE ȘI OMV Petrom a profitat de închiderea rafinăriei principalului său concurent: vânzări de carburanți în creștere cu o pătrime, marjă de rafinare aproape dublăDoar apropiate de reperul unor transferuri de 2 milioane lei, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au apreciat cu 0,86%, până la prețul de 35,30 lei/acțiune, și titlurile Băncii Transilvania (TLV) au urcat cu 0,76%, până la prețul de 2,6450 lei/acțiune. Dintre titlurile lichide, cele ale OMV Petrom (SNP), au crescut cu 1,15%, până la prețul de 0,4855 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,29 milioane lei.
Sunt mișcări care au avut forța de a trage în sus întreaga piață, în pofida unei corecții mai agresive, -2,17%, până la prețul de 18,90 lei/acțiune, a titlurilor BRD Groupe Société Générale (BRD) care au cumulat tranzacții de 1,57 milioane lei. Astfel, închiderile indicilor pieței reglementate au fost în totalitate „pe verde”: +0,09% pentru indicele compozit BET Plus, +0,99% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 53.361,47 puncte, +0,20% pentru indicele energetic BET-NG și +0,06% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.745,39 puncte păstrează intactă secvența unor maxime și minime din ce în ce mai ridicate specifică trendului ascendent conform teoriei lui Dow.
Pragul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit doar de 3 simboluri, cu direcții divergente: -0,53%, până la prețul de 37,75 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), -0,76%, până la prețul de 1,3000 lei/acțiune, pentru titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) și +0,67%, până la prețul de 15,05 lei/acțiune, pentru titlurile Purcari Wineries (WINE).