Bursa se retrage cu o treime de procent. Refluxul important este la nivelul volumelor

Bursa se retrage cu o treime de procent. Refluxul important este la nivelul volumelor

Sursa foto: Lym Jzoom | Dreamstime.com

scris 30 iun 2021

Tendința de la BVB a fost corectivă, într-o sesiune în care numai 5 acțiuni au depășit reperul unor tranzacții de 1 milion de lei.

Ultima zi de tranzacționare din iunie de la Bursa de Valori București a adus la tranzacționare pe piața AeRO obligațiunile emise de Alser Forest (ALS24E), companie specializată în furnizarea de utilaje și echipamente forestiere, însă în piața de acțiuni peisajul a fost mai degrabă sărăcăcios, cu un rulaj de numai 26,28 milioane lei (5,33 miliioane euro).

Urmărește-ne și pe Google News

Cea mai lichidă acțiune, cea a Fondului Proprietatea (FP), abia a adunat schimburi de 5,93 milioane lei într-o sesiune în care cotația a coborât cu 0,22% sub referință, până la prețul de 1,8500 lei/acțiune. Un recul încă și mai important, -1,45%, până la prețul de 2,7250 lei/acțiune, l-au suferit titlurile Băncii Transilvania (TLV), protagonistele unor transferuri în valoare de 5,28 milioane lei.

Unicornul brazilian din e-comerț VTEX, cu operațiuni și în România, lansează procedurile de listare la New York CITEȘTE ȘI Unicornul brazilian din e-comerț VTEX, cu operațiuni și în România, lansează procedurile de listare la New York

Sunt mișcările care au tras în jos piața în ansamblul ei: -0,31% pentru indicele compozit BET Plus, +0,34% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 52.716,04 puncte, -0,22% pentru indicele energetic BET-NG și -0,31% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 11.873,03 puncte au trecut sub media mobilîă exponențială de 5 zile (EMA5), ceea ce trădează o pierdere de forță a tendinței pe termen scurt (momentum).

Bursa se retrage cu o treime de procent. Refluxul important este la nivelul volumelor

Unul din motoarele de creștere în trendul ascendent, titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) au păstrat impulsul și au câștigat 1,24%, până la prețul de 0,9770 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,46 milioane lei.

Pe segmentul energetic, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au corectat cu 0,93%, până la prețul de 0,4250 lei/acțiune, pe o activitate de 1,43 milioane lei, și titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au apreciat cu 0,80%, până la prețul de 31,55 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,24 milioane lei.

De asemenea, 3 acțiuni din domeniul financiar au cumulat schimburi apropiate de pragul de 1 milion de lei: Evergent Investments (EVER), BRD Groupe Société Générale (BRD) și Erste Group (EBS).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
teraplast