Indicele BET a recuperat cea mai mare parte a șocului indus de decizia statului de suprataxare a profiturilor producătorilor de gaze naturale.
Cumpăna dintre ani păstrează indicii de la New York Stock Exchange într-o zonă de oscilații neconcludente, însă, în pofida acestui impas, debutul de 2023 este favorabil la Bursa de Valori București din punctul de vedere al dinamicii cotațiilor.
Indicele BET a câștigat și astăzi 0,87% pentru o închidere la nivelul de 12.169,44 de puncte într-o secvență de 4 ședințe consecutive de aprecieri după minimul atins de vânzările exacerbate de informațiile privind taxarea cu 60% a profiturilor companiilor de gaze naturale care depășesc cu 20% media anilor 2018-2021.
Piața este în suferință la nivelul volumelor. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 29,92 milioane lei (6,07 milioane euro), aproape un sfert din acesta fiind asigurat de tranzacțiile de 7,10 milioane lei ealizate pe titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au avansat cu 0,24%, până la prețul de 2,0850 lei/acțiune, deea ce a favorizat și un +0,38%, până la nivelul de 50.921,97 de puncte, pentru indicele financiar BET-FI.
Acestera au fost urmate, cu o activitate de 4,78 milioane lei, de titlurile OMV Petrom (SNP), care au urcat cu 0,46%, până la prețul de 0,4340 lei/acțiune care situează capitalizarea bursieră a companiei petroliere la 27,04 miliarde lei (5,49 miliarde euro) în apropierea reperului validat de oferta de vânzare acelerată prin care Fondul Proprietatea a înstrăinat restul său de participație de 2,85% din acțiuni.
Tot pe segmentul energetic al cărui indice sectorial BET-NG a câștigat 0,99%, titlurile Transgaz (TGN) au avut un salt de 2,93%, până la prețul de 299,00 lei/acțiune, pe transferuri de 1,63 milioane lei, și titlurile Electrica (EL) s-au apreciat cu 0,70%, până la prețul de 8,60 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,28 milioane lei.
Pentru a 2-a oară în acest an, titlurile Transport Trade Services (TTS) au avut un rulaj peste media obișnuită, de data aceasta de 1,87 milioane lei. Cotația liderului național al transportului fluvial a urcat cu 2,37%, până la nivelul de 12,10 lei/acțiune.